Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, căpitanul Cătălin Sion, a declarat, joi, că, în total, în ultimele 24 de ore peste o mie de persoane din comunele Pechea, Slobozia, Cuza Vodă şi Schela au fost evacuate din cauza inundaţiilor.
Reprezentantul ISU Galaţi a precizat că, potrivit datelor transmise de Primării, majoritatea celor evacuaţi au preferat să se cazeze la rude sau prieteni în timp ce doar aproximativ 44 de persoane au ales să se cazeze la şcoli sau săli de sport.
Pe de altă parte, DN 25, pe segmentul Vameş-Tudor Vladmirescu, este impracticabil din cauza inundaţiilor., fiind apă pe carosabil.
În judeţul Galaţi pompierii acţionează în continuare pentru înlăturarea efectelor generate de inundaţii.
Miercuri, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod roşu de inundaţii pentru bazinele hidrografice Suhu şi Geru din judeţul Galaţi, care a fost în vigoare până la ora 21.00.
Sute de gospodării au fost inundate, iar în zonă a intervenit inclusiv Armata pentru a ajuta persoanele afectate de viiturile provocate de ploile torenţiale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, căpitanul Cătălin Sion, a declarat, joi, că, în total, în ultimele 24 de ore peste o mie de persoane din comunele Pechea, Slobozia, Cuza Vodă şi Schela au fost evacuate din cauza inundaţiilor.


Reprezentantul ISU Galaţi a precizat că, potrivit datelor transmise de Primării, majoritatea celor evacuaţi au preferat să se cazeze la rude sau prieteni în timp ce doar aproximativ 44 de persoane au ales să se cazeze la şcoli sau săli de sport.

Pe de altă parte, DN 25, pe segmentul Vameş-Tudor Vladmirescu, este impracticabil din cauza inundaţiilor., fiind apă pe carosabil.
În judeţul Galaţi pompierii acţionează în continuare pentru înlăturarea efectelor generate de inundaţii.


Miercuri, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod roşu de inundaţii pentru bazinele hidrografice Suhu şi Geru din judeţul Galaţi, care a fost în vigoare până la ora 21.00.
Sute de gospodării au fost inundate, iar în zonă a intervenit inclusiv Armata pentru a ajuta persoanele afectate de viiturile provocate de ploile torenţiale, scrie News.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si