Incendiul a izbucnit marţi, în jurul orei 11.00, la un cămin de bătrâni din localitatea Sălicea, comuna Ciurila, în judeţul Cluj.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, la faţa locului au intervenit trei autospeciale pentru stingerea incendiului, o ambulanţă cu un medic de terapie intensivă, o ambulanţă de prim ajutor şi două echipaje pentru victime multiple.
În clădirea cu parter şi două etaje se aflau cazaţi 24 de bătrâni, dintre care 18 au fost evacuaţi, iar şase au fost transportaţi la spital, fiind intoxicaţi cu fum.
Totodată, şi o asistentă care a făcut un atac de panică a avut nevoie de îngrijiri medicale.
”Se aflau în clădire 24 de persoane, dintre care şase au fost intoxicate cu fum, aşa că au fost transportate la spital. Situaţia este sub control acum. Incendiul a pornit dintr-o cameră, din cauza unui scurtcircuit la un televizor. Nu a fost flacără, ci mai mult fum, care s-a extins în toată clădirea”, a declarat primarul comunei Ciurila, Teodor Cristinel Pop.
Pompierii fac cercetări pentru a identifica sursa exactă a incendiului, iar între timp persoanele evacuate vor fi cazate la un alt azil din zonă.

Incendiul a izbucnit marţi, în jurul orei 11.00, la un cămin de bătrâni din localitatea Sălicea, comuna Ciurila, în judeţul Cluj.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, la faţa locului au intervenit trei autospeciale pentru stingerea incendiului, o ambulanţă cu un medic de terapie intensivă, o ambulanţă de prim ajutor şi două echipaje pentru victime multiple.

În clădirea cu parter şi două etaje se aflau cazaţi 24 de bătrâni, dintre care 18 au fost evacuaţi, iar şase au fost transportaţi la spital, fiind intoxicaţi cu fum. Totodată, şi o asistentă care a făcut un atac de panică a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

”Se aflau în clădire 24 de persoane, dintre care şase au fost intoxicate cu fum, aşa că au fost transportate la spital. Situaţia este sub control acum. Incendiul a pornit dintr-o cameră, din cauza unui scurtcircuit la un televizor. Nu a fost flacără, ci mai mult fum, care s-a extins în toată clădirea”, a declarat primarul comunei Ciurila, Teodor Cristinel Pop.
Pompierii fac cercetări pentru a identifica sursa exactă a incendiului, iar între timp persoanele evacuate vor fi cazate la un alt azil din zonă, relateaza News.ro.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si