Tragedia a adus aminte iubitorilor sportului rege si de alte drame din fotbalul romanesc. In august 2008,internationalul Toni Dobos suferea un grav accident rutier in apropierea Clujului. Barbatul, obosit dupa un drum lung, a adormit la volan, a intrat pe contrasens si a lovit un camion. In urma impactului, el a ajuns apoi constient la spital, unde, din cauza unei acute hemoragii cerebrale, a intrat in coma.
"Are sub 10% sanse de supravietuire", sustineau in acele zile surse din cadrul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj, unde a si fost operat de urgenta. Din fericire, totul a fost o reusita si multi au spus ca in cazul lui Toni, Dumnezeu a facut o minune. Fostul fotbalist si-a revenit si, impotriva pronosticurilor doctorilor, a inceput un drum lung si chinuitor de vindecare. Din pacate, a ramas multa vreme cu sechele, nu isi mai aducea aminte cine este, cum se joaca fotbal si obosea foarte tare. Acum, starea lui este stabila, insa Dobos nu a mai fost niciodata barbatul vanjos din trecut.

Iosif Rotariu, fotbalistul care l-a marcat pe Maradona la Campionatul Mondial din Italia, a trecut si el prin clipe groanice. In 2003, dupa ce s-a retras din fotbal si era secundul lui Iordanescu, Roti a fost operat  de urgenta pe creier de o echipa de medici de la Spitalul Clinic Judetean nr.
1 din Timisoara, dupa ce a cazut pe teren la un meci amical. Interventia chirurgicala a constat intr-o craniotomie si a durat patru ore si jumatate. Din fericire, totul s-a sfarsit cu bine, iar, el a revenit pe gazon cateva luni mai tarziu.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Un alt fost jucator al echipei Nationale, Cristi Dulca a trecut prin mari probleme de sanatate. In 2009, sportivul avea insa sa primeasca o veste terifianta. Era diagnosticat cu cancer, iar de atunci incepea o adevarata lupta. Si-a extirpat o tumora de 12 milimetri si apoi au urmat nenumarate cure cu citostatice. Atunci cand credea ca este la un pas sa se vindece, Cristi a primit o noua lovitura: boala recidivase. In 2010, Dulca a fost supus pentru a doua oara unei interventii chirurgicale, urmate de tratamente dureroase. In ciuda durerilor, fostul fundas de fier a tinut mereu capul sus. Nu s-a plans niciodata apropiatilor, si nici macar familiei. Nu a dat nici un semn de slabiciune si a reusit sa isi revina, dand dovada de mult curaj si demnitate.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si