VIDEO: Un arbitru de la Cupa Davis a ajuns la spital, dupa ce un jucator l-a pocnit cu mingea in ochi"
Incident incredibil la meciul de Cupa Davis dintre Canada si Marea Britanie. Arbitrul a ajuns la spital dupa ce a fost pocnic cu mingea in ochi de jucatorul canadian Denis Shapovalov.
Author: Andreea Sarpe luni 06 februarie 2017 , 12:08
Shapovalov era condus de Kyle Edmund cu 6-3, 6-4, 2-1, dupa o ora si 18 minute, in momentul in care, frustrat, a lovit mingea foarte puternic catre lateralul terenului si l-a lovit din greseala pe arbitrul Arnaud Gabas. Arbitrul de scaun a fost lovit in ochiul stang, el fiind transportat apoi la spitalul din Ottawa pentru a i se evalua starea, scrie ziarul Adevarul.
Canadianul a fost descalificat imediat pentru comportament nesportiv. “Jucatorul s-a dus in cabina arbitrului, unde acesta primea ingrijiri, si si-a cerut scuze”, s-a scris pe site-ul daviscup.com. In urma acestei descalificari, Marea Britanie a castigat intalnirea de la Ottawa cu scorul general de 3-2.
Britanicii vor intalni in sferturile de finala, in perioada 7-9 aprilie, echipa Frantei.