Mesajul lui Claudiu Iordache, fost deputat si revolutionar de frunte, in amintirea prietenului Lorin Fortuna: "De ce te-ai grabit sa pleci dintre noi? Te-au gonit din viata televiziunile de la Bucuresti, care iti negau viata de luptator pentru libertate?"
Lorin Fortuna, membru marcant al Revolutiei de la Timisoara, din decembrie 1989, a murit pe 24 noiembrie 2016.
Pe 20 decembrie 1989, Lorin Fortuna a infiintat in ilegalitate, la Timisoara, Frontul Democratic Roman, devenind apoi chiar presedintele Consiliului Judetean Timis. Dupa scurta perioada in care a activat ca politician, Fortuna a migrat spre lumea ezoterica, intitulandu-se ani multi "Combatantul Ezoteric Lorin Fortuna Complet si Corect Definit", care considera ca lumea este impartita in mai multe civilizatii virtuale. Pe 25 noiembrie anul trecut, insa, Fortuna a murit ca urmare a unor complicatii, medicii diagnosticandu-l cu ulcer perforat.
In amintirea lui, Claudiu Iordache, si el fost lider al revolutionarilor de la Timisoara, ulterior deputat FSN si scriitor, a postat un mesaj emotionant: "A fost liderul Revoluţiei de la Timişoara! Şi este suficient pentru ca istoria românilor să-şi amintească de numele lui! Mă dor cuvintele pe care le scriu! Mă dor amintirile! Mă doare trecutul pe care l-am înfruntat împreună! Mă va durea absenţa lui Lorin Fortuna! Lorin, de ce te-ai grăbit să pleci dintre noi? Te-au gonit din viaţă televiziunile de la Bucureşti, care îţi negau viaţa de luptător pentru libertate? Te-a gonit din viaţă România de astăzi,
indiferentă şi parvenită? Te-a gonit din viaţă prezentul decăzut al trecutului tău de glorii apuse? Ţi-ai grăbit moartea din dezgust, asemenea lui Călin Nemeş? Dar nu ai murit şi nu vei muri pentru mine şi pentru camarazii tăi! Respectul şi dragostea noastră te vor urma, gândindu-ne la tine şi la faptele tale! Fratele nostru, aşa a fost să fie! Să pleci printre primii din mijlocul nostru, parcă pentru a ne arăta drumul spre veşnicie! Odată ajuns acolo, în lumea celor drepţi, Dumnezeu să te aibă în grija Sa!", a scris Claudiu Iordache, inca foarte afectat de disparitia camaradului sau.