"Raportul Inspectiei Judiciare nr. 5115/IJ/982/DIP/2017 având ca obiect „eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor ce decurg din legi si regulamente, de catre conducerea structurii centrale a Directiei Nationale Anticoruptie, precum si respectarea normelor procedurale si regulamentelor de catre procurori si personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat”. Punctul de vedere al doamnelor inspector judiciar: procuror Elena Radescu, procuror Mihaela Florina Focica, procuror Cornelia Irina Prisacariu si procuror Daniela Sanda Mates", este primul punct pe ordinea de zi a sedintei de miercuri a Sectiei pentru procurori a CSM.

Raportul IJ a fost transmis CSM in 5 octombrie, iar in 13 octombrie sefa DNA Laura Codruta Kovesi si-a prezentat punctul de vedere cu privire la document. De asemenea, inaintea ei a fost audiata Elena Radescu, cea care a condus echipa echipa de inspectori, iar in 16 octombrie a fost audiat  inspectorul sef adjunct al IJ Gheorghe Stan.

Citeste si: Credinciosii nu s-au mai inghesuit la moastele Sf. Dumitru

Kovesi a criticat raportul Kovesi a sustinut, in fata procurorilor, ca raportul de control nu este unitar, concluziile inspectorilor judiciari pe acelasi subiect fiind diferite, ca exista o lipsa de metodologie in redactarea raportului si ca unii inspectori din echipa de control au semnat in totalitate raportul, insa altii au semnat doar anumite file.

De asemenea, ea a spus ca raportul Inspectiei Judiciare privind activitatea conducerii Directiei Nationale Anticoruptie contine multe mentiuni neadevarate si eronate, explicând ca este "total neadevarata” mentiunea conform careia au crescut cu 87 la suta achitarile in dosare.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Sefa DNA a mai spus ca analiza IJ a fost superficiala, procurorilor fiindu-le imputate chestiuni nereale. in plus, a sustinut sefa DNA, s-a verificat inclusiv activitatea biroului de presa, insa inspectorii au verificat un alt site decât cel al Directiei Nationale Anticoruptie. "Revenind la modalitatea superficiala in care s-a redactat acest raport, s-a verificat activitatea biroului de presa. Nici macar site-ul DNA nu a fost scris corect. O sa vedeti, ei au verificat ce se pune pe site-ul dna.ro. Or, site-ul nostru este pna.ro, deci s-a gresit o litera. si ma intreb, cum sa ai un control si sa nu stii ce ai controlat si sa treci asemenea erori”, a declarat Laura Codruta Kovesi.

Ea a mai sustinut ca inspectorii au verificat anumite dosare si anumite activitati. Ea le-a prezentat procurorilor un biletel pe care a spus ca l-a gasit in niste documente care au fost verificate anterior de inspectori si pe care sunt trecute doua numere de dosare, unul dintre ele fiind foarte important.

Gheorghe sta a sustinut ca prin afirmatiile facute de sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, la adresa Inspectiei Judiciare s-a incercat sa se induca public ideea ca inspectorii judiciari nu si-au exercitat atributiile cu obiectivitate si impartialitate, ceea ce este departe de adevar. Totodata, Stan a admis ca nu a fost un control unitar, din cauza coordonatorului echipei, Elena Radescu, care a avut un "comportament autoritar, impulsiv si neprincipial fata de colegi".

El a spus, totusi, ca afirmatiile privind lipsa unui control unitar si a unui raport armonizat sunt pe jumatate adevarate pentru ca" o parte a echipei de control a avut anumite opinii si a aplicat regulamentul cum a dorit", situatia fiind cauzata de coordonatul echipei de control, Elena Radescu.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Hatz Pizza, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

"Este regretabil ce s-a intâmplat. Am ajuns la conlcuzia ca aceasta stare s-a datorat coordonatorului echipei, doamna inspector Elena Radescu, dar si atitudinii conducerii DNA pe tot parcursul verificarilor. Mi-e greu sa inteleg de ce un inspector cu experienta de pesste 30 de ani (n.r.- Elena Radescu) a adoptat un astfel de comportament autoritar, impulsiv, neprincipial fata de colegi si fata de conducerea Inspectiei Judiciare si este prima data când doamna inspector a avut o astfel de atitudine sfidatoare fata de colegi(...) Prin acest comportament, doamna inspector a adus prejudicii, cu scopul decredibilizarii institutiei", a mai afirmat Gheorghe Stan.

El a mai spus ca Elena Radescu a mers la sediul Directiei Nationale Anticoruptie fara a se consulta cu membrii echipei si fara a anunta conducerea Inspectiei Judiciare, asa cum prevede regulamentul.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si