Toma Pradatu, oficialul federatiei de gimnastica impuscat in 1998, si-a sarbatorit ziua de nastere. "Duce de 20 de ani intr-un carucior cu rotile povara nemeritata a unei clipe de maxima demnitate"
Toma Pradatu a fost impuscat in 1998, in Caracas, in timp ce doi hoti incercau sa-l jefuiasca de 7000 de dolari, banii delegatiei Romaniei.
Author: Petru Luca Webeditor: A.N. vineri 10 august 2018 , 07:55
In 1998, pe vremea cand era secretar adjunct al Federatiei Romane de Gimnastica, Toma Pradatu a fost impuscat in Venezuela, la Caracas, de doi barbati care incercau sa-i fure cei 7000 de dolari pe care oficialul ii avea asupra lui, practic banii delegatiei romane in acea deplasare. Din nefericire, dupa incident, Pradatu (72 de ani astazi) a ramas imobilizat intr-un scaun cu rotile. De ziua lui Pradatu, jurnalistul TVR Dorin Chiotea a scris pe Facebook un text emotionant.
"Toma Pradatu, erou uitat al sportului romanesc, duce de peste 20 de ani într-un carucior cu rotile povara nemeritată a unei clipe de maximă demnitate. Curajul de a nu lăsa din mâini geanta cu banii şi actele FR Gimnastică atunci când delegaţia a fost atacată într-un mall din Caracas (Venezuela) i-a adus în corp un glonţ blestemat ce trebuia să îl doboare fiindu-i îndreptat spre ceafă. S-a ferit luptându-se, aşa că proiectilul i-a trecut prin omoplat, i-a perforat plămânul şi i-a retezat coloana vertebrală.
S-a nenorocit pe viaţă pt a salva nişte paşapoarte şi 7.000$, cam cât se ia/ dă o şpagă decentă în zilele noastre. DOMNUL Toma implineste azi o vârsta frumoasă. Patria recunoscătoare, prin ştabii de la Cotroceni, a decorat soboare de impostori dar nu a găsit vreo diplomă şi pentru acest om. Gigi Becali, generos cum îl ştim (deşi îl înjură mulţi farisei!) i-a oferit 20.000 € să încerce în China miracolul vindecării.
Nu s-a putut. Poza de mai jos e de la CE de gimnastică de la Cluj, unde dl Prădatu a fost invitatul TVR în urma unei idei geniale a lui Cristi Zgabercea. Ca unul care se bucură cu onoare de prietenia dansului, îi transmit să fie puternic şi sănătos şi vă rog, dacă aveţi timp, să-i scrieţi un rând-două. Merită", a notat Dorin Chiotea.