Nouăzeci din cei 141 de deputaţi au votat proiectul de lege care, pentru a intra în vigoare, este necesar să fie promulgat de către preşedinta Dalia Grybauskaite.

”Este o decizie istorică şi le va permite pacienţilor să primească cel mai bun tratament posibil”, a declarat deputatul conservator Mykolas Majauskas, iniţiatorul proiectului.

”Desigur, asta nu înseamnă că marijuana va fi disponibilă în farmacii pentru a fi fumată înainte de a merge în cluburi de noapte”, a adăugat el.

Legea prevede ”foarte clar că medicamentele care conţin canabis înregistrate în Uniunea Europeană vor fi, sub un control strict, prescrise de medici pacienţilor suferinzi de scleroză în plăci, cancer şi boli autoimune”, a mai spus deputatul.

Legea ar urma să intre în vigoare în mai. Toate medicamentele este necesar să obţină o licenţă de la Agenţia Naţonală lituaniană de Control al Medicamentelor.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Consumul de marijuana în scopuri recreative rămâne ilegal în Lituania, o ţară baltică cu 2,8 milioane de locuitori, membră a zonei euro.

 

 

 

 

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si