Rude, prieteni, dar şi oameni care l-au apreciat pe medicul Marin Burlea s-au adunat în amfiteatrul de la Spitalul Sfânta Maria pentru a asista la slujba dedicată celebrului medic. Atât amfiteatrul, cât şi holurile spitalului sunt pline de oameni. Au venit să îşi ia rămas-bun de la Marin Burlea şi primarul Iaşiului Mihai Chirica, alături de viceprimarul Gabriel Harabagiu.

Holul Spitalului Sf.

Maria, care conduce spre amfiteatru şi spre cabinetul doctorului Burlea, este plin de flori şi coroane, pe care le-au adus cei care l-au iubit şi i-au fost aproape medicului ieşean.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un mesaj emoţionant ascuns într-o sticlă a fost găsit în peretele unui far după 132 de ani- antena3.ro

Citeste si: Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO- wowbiz.ro

„Şi cred că într-un fel a fost o inspiraţie care a ţinut parţial de mine, parţial de rudele şi de cei din jurul meu, dar cred că pediatria este specialitate aparte, unică. Pentru că pediatrul lucrează cu cele mai inocente, gingaşe şi frumoase fi­inţe – copiii. Nu îmi imaginez un pediatru decât mergând de mână cu un copil. Dacă o faci din convingere, vocaţie, pasiune, faptul că lucrezi cu aceste fiinţe sincere şi inocente men­ţin, pe undeva, mai multă vreme zâm­betul unui pediatru.

Nu ai su­ferin­ţele şi tristeţile pe care ţi le pot gene­ra alte specialităţi mai deprimante. Organismul copilului are o elasticitate specială, are o capacitate de re­cuperare infinit mai mare decât un adult. În acelaşi timp se înfiripă o relaţie cu copiii şi cu familia cu to­tul particulară”, spunea Marin Burlea într-un interviu acordat acum câţiva ani pentru ziaruldeiasi.ro.

Marin Burlea a decedat în cursul zilei de vineri


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si