Aer boem, iz parizian, clădiri vechi şi multă istorie pe metru pătrat. Capitala are multe locuri frumoase, pe care puţini le observă. Zona Mântuleasa este pentru mulţi bucureşteni locul în care trăiesc, pentru Mircea Elide, însă, a fost locul magic despre care a curs multă cerneală.
Vă invităm pe urmele marelui scriitor, în locul despre care a scris o carte pe care a citit-o o lume întreagă, dar care în zilele noastre este umbrit de clădiri greoaie, de sticlă.
Pornim agale şi luăm Bucureştiul la picior. E un oraş sufocat de trafic. În fiecare dimineaţă, oamenii care se grăbesc să ajungă "la program" trec pe lângă locuri minunate, cu o istorie despre care vorbesc străinii şi mai puţin noi românii.
Acesta este şi cazul fostei mahala Mântuleasa în care a trăit Mircea Eliade. Dacă dăm timpul înapoi ne amintim că Jupâniţa Maria, sora lui Matei Manta, un negustor înstărit al acelor vremuri, a dat denumirea denumirea străzii, dar, nu uităm că Mircea Eliade a făcut-o să rămână în istorie, prin nuvelele sale.
Mansarda din fosta stradă "Melodiei", numărul 1, a fost locul ce l-a marcat enorm pe autor. Aici avea să scrie povestea ce va deveni "Romanul adolescentului miop". Motivele pe care le regăsim în literatura autorului iau forma tramvaiului, a trăsurii, a frestrei, sau a podului, a pivniţei sau a scării. Însă... ce a omis Mircea Eliade să ne lase mărturie despre aceste locuri?
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Mahalaua Mântuleasa a fost zona preferată a burghezilor. Şi acum locul mai păstrează farmecul vremurilor de altădată. Clădirile au o arhitectură ce te poartă în altă lume. Silul neoclasic se împleteşte cu stilul neoromânesc şi lasă la vedere câte un detaliu iscoditor pe ici pe colo.
La câteva străduţe distanţă de actuala stradă Mântuleasa a trăit Mircea Eliade. Vântul schimbării a bătut însă şi aici. Acum strada se numeşte Radu Cristian, iar casa a fost demolată la începutul anilor 30. Samsarii imobiliari au speculat oportunitatea apărută, iar în locul magic al lui Mircea Eliade s-a ridicat semeaţă o clădire modernistă.
Singurul detaliu care ne mai aminteşte de Mircea Eliade rămâne o plăcută comemorativă, cu greu observată însă de trecătorii prea grăbiţi care-şi uită pe nedrept, trecutul.
„Raportându-ne la ce mai există astăzi din perioda lui Mircea Eliade, zona păstrează numeroase case de secol XIX, spre exemplu casa lui Simion Georgescu de pe str. Romulus nr.1, vizavi de Şcoala Mântuleasa. Un alt aspect interesant de menţionat este faptul că primul imobil modernist din Bucureşti a fost vila Fuchs, de pe strada Negustori nr.33, aflată în apropierea Bisericii Mântuleasa“, a povestit, pentru Adevărul, Alberto Ggroşescu, reprezentant al Asociaţiei Române de Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN).
Citeste si: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei- kfetele.ro
Citeste si: Anunțul care zguduie folclorul românesc. O cântăreță celebră părăseşte lumea muzicală pentru totdeauna: "După o lungă şi grea suferinţă a plecat să cânte în ceruri"- radioimpuls.ro
Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro