Potrivit gsp.ro, în fotbalul românesc există două cluburi în România care sunt finanţate direct de guvernul Ungariei. ” Două cluburi de fotbal din România, care participă în competiţii organizate de Federaţia Română de Fotbal şi de Liga Profesionistă de Fotbal, sunt finanţate direct de guvernul maghiar de la Budapesta. Cele două sunt Sepsi Sf. Gheorghe, din Liga 1, şi Csikszereda, care e în Liga a 3-a. Ceea ce exista doar la nivel de zvon a fost confirmat oficial de forul condus de Viktor Orban, primul-ministru al cabinetului din capitala Ungariei.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Aşadar, aproape 6,5 milioane de euro au ajuns la cele două cluburi, care reprezintă două oraşe din două judeţe în care populaţia e preponderent formată din etnici maghiari. Infuzia masivă de capital, venită de la Budapesta, s-a simţit imediat, iar progresul acestor formaţii a fost mare”, notează Gazeta sporturilor. Sepsi activează în prezent în Liga 1, fiind revelaţia sezonului, în timp ce Csikszereda se află în eşalonul 3 valoric, calificându-se în schimb în sferturile de finală ale Cupei României după o victorie spectaculoasă împotriva lui DInamo Bucureşti, la penalty-uri.  

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si