De fiecare dată când este câte o sărbătoare, ne place să ne umplem mesele şi să ne lăudam cu fel de fel de preparate, pe care le considerăm tradiţionale? Au însă românii vreun preparat cu adevărat tradiţional?
Fie că e vorba de sarmale, salata boeuf, mici, fasole cu ciolan, ciorbă... din păcate, niciun preparat nu este tradiţional românesc, cu adevărat. Asta datorită influenţelor popoarelor care s-au perindat prin istoria noastră. Fie că e vorba de unguri, saşi, greci, turci, sârbi sau ruşi... cu toţii şi-au pus amprenta pe bucătăria românească.
Aşadar, este vreun fel de mâncare despre care putem spune că este cu adevărat românesc?
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Bun la gust şi foarte productiv, el a înlocuit rapid meiul, care fusese până atunci „cereala de mămăligă” a românului. Meiul – sau mălaiul, cum mai era numit atunci – era consumat de populaţia din Ţările Române, mai ales în Moldova şi Muntenia, pe scară atât de largă încât, relatează un misionar catolic călător pe la noi, Mihai Viteazul era poreclit de saşi, în derâdere, „Mălai-Vodă.”
Meiul e, aşadar, un aliment vechi în cultura culinară românească, numai că tradiţia folosirii lui a fost curmată de apariţia porumbului, care i-a luat locul ca aliment de bază în dieta ţăranului român. Mămăliga de porumb a devenit mâncarea de zi cu zi; efectiv, era hrana de bază a ţăranilor români, care „uneori fac şi de trei ori pe zi mămăligă”, cum scrie dr. Gheorghe Crăiniceanu în lucrarea sa „Igiena ţeranului român” (1895).
Problema era că starea materială precară a majorităţii populaţiilor româneşti la acea vreme făcea ca mămăliga să fie aproape singura hrană a oamenilor, ceea ce provoca mari probleme de sănătate. Porumbul, oricât de hrănitor, nu putea furniza toate principiile nutritive necesare organismului uman şi mulţi ţărani sufereau de boli carenţiale, datorate malnutriţiei.
În special pelagra făcea ravagii, iar numeroşi medici şi alţi oameni de ştiinţă, care au studiat condiţiile de trai ale ţăranilor români în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, denunţau această stare de lucruri, considerând că alimentaţia bazată pe porumb era cauza majoră a epidemiilor de pelagră.
Aşadar, se pare că mămăliga ar fi mâncarea noastră tradiţională. Aburindă, tăiată cu aţa aşa cum o făcea bunica şi servită musai lângă un păhărel de ţuică (chiar dacă o găsim şi la vecinii slavi).
