1 Decembrie, posibilitatea de a mânca gratis! A fost perioada care a dat cele mai multe recorduri: de la cârnatul uriaş până la cea mai mare oală cu sarmale
Primarii i-au obişnuit pe locuitorii oraşelor pe care le cârmuiesc să le ofere mâncare de Ziua Naţională. Aşa se face că 1 Decembrie este recunoscută şi ca sărbătoarea unde se mănâncă gratis.
Author: C.L. Webeditor: A.N. vineri 30 noiembrie 2018 , 19:03
În încercarea de a le oferi mâncare unui număr tot mai mare de locuitori, primarii s-au întrecut în a face mai multe sarmale, mai multe ceaune cu fasole. Iar de aici până la a râvni să intre chiar în Cartea Recordului nu a fost decât un pas.
La cârnaţi stăm cel mai bine. În 2008, Bucureştiul a intrat în Cartea Recordurilor, cu cel mai lung cârnat afumat.
El a măsurat 392 de metri, a fost măsurat de reprezentantul Guinness World Record, iar primarul de atunci, Sorin Oprescu a luat mândru certificatul noului record mondial. Sute de oameni au mâncat din cârnatul afumat cel mai lung din lume. "Bucureştenii au cel mai mare cârnat. Vă invit să vă simţiţi bine, vă urez poftă bună, sărbători liniştite şi un an mai bun", le-a spus primarul general celor prezenţi la evenimentul care a avut loc în Piaţa Constituţiei.
Cârnatul afumat al bucureştenilor a fost ”un mititel” pe lângă cel realizat câţiva ani mai târziu în Ploieşti. În 2014, ploieştenii au serbat 1 Decembrie cu cel mai lung cârnat, care a măsurat nici mai mult nici mai puţin decât cât autostrada care leagă Capitala de Ploieşti – 62 km.
Realizat de o fabrică de mezeluri, cârnatul care a intrat în Guinnes Book a fost făcut din 50 de tone de carne de porc, condimentate cu o tonă de ierburi aromate, prepararea lui a durat aproape 12 ore, iar 40 de oameni au lucrat fără întrerupere.
Şi acest record a avut însă viaţă scurtă, el sfârşind a fi mâncat de sute de ploieşteni, aşa ca de Ziua României!
Dar nu cârnatul este adevărata vedetă a acestei zile, ci sarmalele şi fasolea cu ciolan. Aşa că în 2014, la Odorheiul Secuiesc a fost făcută cea mai mare oală cu sarmale. 27.104 sarmale au numărat reprezentanţii Guinnes Book, care au omologat recordul. "În
primăvară am început să facem calcule, câtă materie primă ne-ar trebui ca să pregătim o cantitate cel puţin dublă de sarmale decât cea din precedentul record mondial. Însă, înainte de toate, ne trebuia o oală corespunzătoare în care să le gătim", a spus maestrul bucătar Benedek Arpad, şeful echipelor de bucătari şi de voluntari.
Aşa că întâi a trebuit să fie realizată oala, care a avut diametrul interior de 3,1 metri, înaltă de 70 de centimetri şi cu o capacitate de 4,7 metri cubi.
Aceasta a fost transportată şi aşezată cu o macara. "Am folosit 780 de kilograme de carne, slănină afumată şi slănină simplă, 156 de kilograme de ceapă, 117 kilograme de orez, cinci kilograme de usturoi, cimbru şi condimentele obişnuite la sarmale, sare, piper, aproximativ 20 de kilograme de boia de ardei şi cam trei tone de varză murată. Reţeta folosită este cea tradiţională, a bunicilor", a precizat Benedek Arpad. Apoi, sarmalele au fost împăturite cu grijă de peste 250 de voluntari şi bucătari şi au fiert în gigantica oală, mai bine de 8 ore.
În ceea ce priveşte fasolea cu ciolan, aici bătălia între oraşe se dă în fiecare an la numărul de porţii pregătite, iar acesta creşte în fiecare an, de la 10.000, a ajuns la 15.000…