Tudor Chirilă a fost legitimat de un jandarm beat la protestul din Piața Victoriei
Tudor Chirilă a fost legitimat în timpul protestului din Piața Victoriei de un jandarm aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Conform celor de la Libertatea, doi jandarmi, o femeie și un bărbat, s-au apropiat de artist și i-au cerut actele la control, moment în care lui Tudor Chirilă i s-a părut că bărbatul mirosea a alcool. „Am o întrebare. Dumneavoastră aţi consumat băuturi alcoolice, acum?”, a întrebat în primă instanță Chirilă, dar întrebarea a rămas fără răspuns.
Artistul a mai întrbat și a doua oară, dar s-a izbit de aceeași reacție a jandarmului și anume: refuzul.
„V-am întrebat ceva, domnule jandarm. Aţi consumat cumva băuturi alcoolice? Colegul a consumat băuturi alcoolice, puteţi să ne confirmaţi? Aşa cum dvs. ne întrebaţi lucruri, avem şi noi dreptul să ştim câte ceva. De ce nu-mi răspundeţi? Colegul dumneavoastră a consumat băuturi alcoolice?”, i s-a adresat artistul jandarmeriţei, care i-a răspuns că nu a băut alcool.
„Împreună cu mai mulţi cetăţeni suntem legitimaţi de un domn care pare că a consumat băuturi alcoolice”, a comentat Chirilă, în timp ce alte persoane din jurul lui solicitau apelarea Poliţiei, la 112. Dar, enervat de insistenţa protestatarilor, jandarmul s-a întors şi a plecat fără niciun comentariu.
Mai mult, el și colega sa au traversat neregulamentar intersecția, mai notează sursa mai sus menționată.Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Ședință de criză la PNL. Fotografia momentului cu Nicolae Ciucă și liderii liberali- antena3.ro