ANM a publicat prognoza pentru zilele următoare. Cum va fi vremea de Revelion
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru zilele care urmează.
"În noaptea dintre ani, conform semnalelor, aria precipitaţiilor va fi în restrângere. Vor fi, în general, slabe cantitativ, pe suprafeţe mici, şi se vor semnala pe jumătatea de est a teritoriului. Asta înseamnă prin Transilvania, Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei. ACeste precipitaţii vor fi sub formă de lapoviţă sau ninsoare", a declarat Alina Şerban.
La munte, însă, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.
Pe parcursul zilei de 31 decembrie, vor fi temperaturi pozitive în mare parte din ţară.
Vremea va fi uşor mai caldă, mai ales în sudul şi în vestul ţării.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Vor fi maxime de 7- 8 grade Celsius.
De Revelion, vor fi temperaturi preponderent negative în aproape toate regiunile, cu valori mai scăzute în Maramureş şi Transilvania, unde vor coborî la minus 8 grade Celsius.
În regiunile vestice, temperaturile minime vor fi la minus 4 grade.