Decizia vine ca o măsură preventivă în contextul răspândirii gripei, fiind deja declarată epidemie pe plan național. Astfel, timp de trei zile, de miercuri și până vineri, cursurile vor fi suspendate.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

„În județul Sibiu sunt două clase pregătitoare care au solicitat să nu mai vină copiii la ore, respectiv de la Școala Gimnazială ‘Hermann Oberth’ din Mediaș și la Școala Gimnazială nr. 4 din Sibiu. De asemenea, și Grădinița ‘Elefănțelul curios’ din Sibiu a decis suspendarea cursurilor, până vineri, la o grupă mijlocie. Motivul constă în numărul absenților care au viroze respiratorii, adică copii răciți care nu au mai venit la școală”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă, pentru Tribuna.ro.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si