Ministerul Sănătății din România i-a i-a oferit șansa de a beneficia de un transplant de plămâni la o clinică din Italia și a decis să îi și plătească operația.

Ileana suferă de boala genetică mucoviscidoză, iar transplantul pulmonar reprezintă singura ei șansă la viață.

Citeste si: Doi tineri de 18 ani din Iași au decis să își pună capăt zilelor! Cum au fost găsiți în camera unei pensiuni! Părinții lor sunt în stare de ȘOC

Operația va avea loc la o clinică din Bergamo, iar costurile se ridică la aproximativ 30.000 de euro.

Suferința Ilenei a început pe vremea când avea 3 ani!

Ileana a fost diagnosticată cu mucoviscidoză de la vârsta de 3 ani. De atunci a fost monitorizată şi tratată constant în spitalele din Suceava şi Iaşi pentru afecţiunile asociate bolii. În 2016 starea copilului s-a deteriorat atât de mult încât a primit recomandare de transplant pulmonar. La Spitalul Judeţean de Urgenţa Suceava i s-au făcut mai multe investigaţii medicale necesare pregătirii în vederea transplantului, iar DSP Suceava a început demersurile pe lângă Agenţia Naţională de Transplant din România. Documentaţia a fost aprobată, după care a fost trimisă de către DSP către Clinica AKH Viena.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Doru a murit departe de casă, într-o parcare din Austria! Era șofer de TIR! E teribil ce s-a întâmplat cu el!

Ea a mai avut o șansă la transplant în 2017, la celebra clinică AKH din Viena, dar dosarul i-a fost refuzat pentru că se depășise numărul maxim de cazuri pentru români.

În cele din urmă, cu ajutorul Ministerului Sănătății ea a obținut aprobarea de a merge la clinica din Italia pentru transplant.

Transplantul de plămâni i-ar prelungi speranţa de viaţă cu 20 de ani, dar intervenţia nu este una uşoară şi cel mai mare risc ar fi ca organismul copilului să respingă plămânii străini.

Citeste si: A ajuns să fie distrusă pe viață pentru că a consumat un produs periculos! Tot mai mulți tineri din România au început să îl folosească! "Mi-a distrus viața"- Aveți mare grijă!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si