O datorie de peste 350.000 de lei pe care ar avea-o biserica la firma care a efectuat lucrările de reabilitate a dus la această situație. Arhiepiscopia Tomisului spune că este o ilegalitate deoarece, potrivit legii, o biserică nu poate fi vândută. În plus, Arhiepiscopia afirmă că a început o mediere între parohie şi constructori pentru stingerea acestui litigiu.

Un executor judecătoresc, în baza unei decizii definitive a instanţei care constată o datorie de 350.000

de lei, a început executarea silită împotriva Parohiei Bugeac din comuna Ostrov la cererea unei societăţi de construcţii.

Citeste si: Doi angajaţi ai BRD Iaşi au furat două milioane de lei din tezaurul băncii. Au acționat ca în filme

Pe data de 3 aprilie a fost stabilită o licitaţie pentru vânzarea bisericii respective, preţul la care a fost evaluat acest imobil fiind de 423.000 de lei.

Ce spune Arhiepiscopul Tomisului despre această decizie

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a declarat pentru News.ro, că decizia de scoatere la licitaţie a unei biserici reprezintă o ilegalitate.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

“Este o ilegalitate. În România, conform legii, este imposibil să scoţi la licitaţie publică o biserică pentru că, atât în legea cultelor, cât şi statutul Bisericii Ortodoxe Române, mai ales în Statut, se prevede foarte clar că bunurile sacre ale bisericii- prin asta însemnând lăcaşe de cult, capele- sunt imprescriptibile, insesizabile şi inalienabile şi nu pot face obiectul unor tranzacţionării, scoateri la licitaţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Citeste si: Ultimă oră! Alte două femei au murit de gripă. Numărul deceselor a ajuns la 165

El a precizat că a început o mediere între constructor şi parohie pentru găsirea unor soluţii de stingere a datoriei.

“Astăzi am iniţiat nişte discuţii de mediere din partea Arhiepiscopiei între constructor şi parohie. Dorim să găsim nişte soluţii de stingere a datoriei. Căutăm să mediem stingerea conflictului şi să îi facem să înţeleagă că biserica nu poate face obiectul unei scoateri la licitaţie, ar fi ilegal”, a precizat preotul Eugen Tănăsescu.

El a explicat că fostul paroh al bisericii s-a ocupat de reabilitarea lăcaşului de cult, iar în momentul când a predat gestiunea a spus că nu există probleme. Eugen Tănăsescu a menţionat că nici Arhiepiscopia, nici actualul paroh nu ştiau de această datorie.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a mai spus că biserica din Bugeac a fost construită în anul 1863, iar în anul 2009 au fost începute lucrările de refacere care au durat până în 2017.

Sursa: news.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si