Temperaturile vor creşte, însă, începând de joi, spun meteorologii. „Luni se vor înregistra ploi mai puţine decât în weekend şi mai slabe cantitativ. Ele vor apărea cel mai probabil prin Banat, Oltenia, nord-vestul Munteniei, în sud-vestul ţării. Maximele vor fi de la 4-5 grade în Moldova, înregistrându-se 8-9 grade în nordul Moldovei, până la 16 grade în câmpia de Vest şi între 18-19 grade în vestul Olteniei”

, a precizat meteorologul de serviciu al Agenţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit acestuia, începând de marţi, ploile se extind treptat în nordul, centrul şi estul ţării. La munte, în special în Carpaţii Orientali, local şi în Meridionali, vor fi ploi mixte, iar în zonele mai joase de munte şi la peste 1500 va fi lapoviţă.

„În noaptea de marţi spre miercuri, s-ar putea să apară lapoviţă pe spaţii restrânse şi prin Maramureş, Moldova şi Transilvania. Miercuri se vor înregistra precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi local în rest, iar la munte, la altitudini de peste 1700 se vor înregistra ninsori şi maxime între 10-18 grade”, a mai completat acesta.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Finalul săptămânii aduce schimbări ale temperaturii şi vreme însorită, precizează reprezentantul ANM, scrie Mediafax. 

Potrivit acestuia, joi se restrâng ploile, care vor apărea local doar în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10-20 de grade, iar spre finalul săptămânii va fi o vreme în general frumoasă, cu mai puţine ploi, regimul termic apropiindu-se de cel normal, între 10-20 de grade şi 20 de grade izolat.

„Pentru Capitală, vremea va fi închisă până vineri. Luni şi marţi este posibil să nu se înregistreze ploi. Totuşi, rămâne înnorat, temperaturile fiind cuprinse între 13-14 grade, iar miercuri şi joi va fi temporar ploaie, 12 grade, cu puţin vânt. În weekend se va încălzi uşor şi va apărea soarele”, a conchis meteorologul ANM.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si