Infotrafic: Aglomeraţie pe Valea Prahovei! Traficul rutier este supravegheat cu un elicopter
Centrul Infotrafic anunţă că, marţi, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1, între staţiunile de pe Valea Prahovei.
Poliţiştii recomandă prudenţă la volan şi răbdare în trafic şi supraveghează traficul cu un elicopter.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, marţi, valorile de trafic sunt ridicate pe DN 1, în localităţile de pe Valea Prahovei, între Nistoreşti şi Comarnic, precum şi în staţiunea Buşteni, pe sensul de mers către munte.
Citeste si: Euro a crescut din nou! A urcat spre nivelul de 4,76 lei
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi pe celălalt sens de mers, respectiv către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni.
”Recomandăm participanţilor la trafic să circule cu atenţie sporită, să nu efectueze depăşiri riscante şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea traficului”, au transmis oficialii Infotrafic.
Aceştia supraveghează traficul rutier cu un elicopter, aşteptându-se la aglomeraţie şi pe Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral.