Veste bună pentru fiul Mihaelei Rădulescu! Ayan îşi poate vedea în sfârşit tatăl
Veste bună pentru fiul Mihaelei Rădulescu. Ayan îşi poate vedea în sfârşit tatăl.
Elan Schwartzenberg a scăpat definitiv de mandatul de arestare în lipsă şi de urmărirea internaţională. Omul de afaceri nu îşi mai văzuse fiul de ani buni.
Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a scăpat, marţi, definitiv de mandatul de arestare preventivă în lipsă şi de urmărire internaţională după ce procurorul DNA a anunţat la termenul de la Curtea de Apel Bucureşti că îşi retrage contestaţia depusă.
"Şi-au retras contestaţia. Azi (marţi -n.r.) am avut măsura preventivă, contestaţie, ştiţi că pe cameră preliminară s-au constatat mai multe nereguli pentru care a dispus Tribunalul să se întoarcă dosarul la DNA. Contestaţia a fost pe măsura preventivă şi pe restul dispoziţiilor. Astăzi (marţi -n.r.) a fost contestaţie numai pe măsura preventivă şi, într-adevăr, DNA şi-a retras contestaţia. Şi atunci a rămas să se revoce mandatul, se retrage cererea de urmărire internaţională şi e liber să se mişte", a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Cojocaru, avocatul lui Elan Schwartzenberg.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Apărătorul a explicat, pentru MEDIAFAX, că procurorul DNA a retras contestaţia deoarece pe 6 iunie infracţiunile de care este acuzat Elan Schwartzenberg s-au prescris.
Pe 16 ianuarie 2019, avocaţii omului de afaceri au cerut revocarea mandatului de arest preventiv, însă decizia a fost respinsă atunci de instanţă. Decizia din prima instanţă, a Tribunalului Bucureşti, a fost aceea de revocare a arestului preventiv pe numele lui Elan Schwartzenberg, însă procurorii au contestat soluţia.
Elan Schwartzenberg a primit arest preventiv în dosarul disjuns din cel al lui Radu Mazăre şi al omului de afaceri Avraham Morgenstern, privind construirea cartierului „Henri Coandă”. Însă, instanţa supremă a decis, pe 28 iunie 2018, să-i achite pe Radu Mazăre şi pe fratele acestuia, Alexandru Mazăre, în dosarul în care sunt judecaţi alături de Avraham Morgenstern, în dosarul privind cartierul de locuinţe sociale „Henri Coandă”.
sursa foto: Mediafax Foto