Detalii halucinante de la audierea criminalului din Caracal! Cum i-a șocat Gheorghe Dincă pe anchetatori. "După două zile, s-a enervat"
Avocatul Bogdan Alexandru a dezvăluit cum s-a comportat Gheorghe Dinca la audieri în prezența lui!
Situația de la Caracal se complică pe zi ce trece, iar informațiile sunt din ce în ce mai contradictorii, mai ales cele legate de Gheorghe Dincă și de comportamentului lui oscilant.
De pildă, avocatul care l-a apărat din oficiu, Bogdan Alexandru, avea să spună despre clientul său lucruri neașteptate, de la dezvăluiri legate de fetele dispărute, Alexandra și Luiza, până la felul în care bărbatul s-a prezentat în fața anchetatorilor.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
”A mărturisit prima dată în timpul percheziţiei, din data de 28, duminică 28 iulie, în mod surprinzător pentru toată lumea, inclusiv pentru mine ca avocat al dânsului, în condiţiile în care timp de două zile purtasem discuţii, unele legate chiar de probele din dosar, unde îi explicasem ce probe sunt în sensul acuzării şi că trebuie foarte bine să se gândească şi să spună adevărul.
În mod surprinzător, în timpul percheziţiei din data de 28 iulie, sunt anunţat de anchetatori că dânsul doreşte să-şi recunoască faptele şi să mergem să asistăm la această recunoaştere. M-a surprins pentru faptul că purtasem o discuţie destul de amplă pe această temă atât în ziua de 27 sâmbătă, cât şi 28, şi poziţia lui a fost constantă, în sensul că nu cunoaşte cine sunt aceste fete!”, a spus fostul apărător din oficiu al lui Dincă la România TV.
Avocatul avea să dezvăluie că l-a surprins felul în care Gheorghe Dincă a cedat în fața anchetatorilor, în condițiile în care, inițial, criminalul din Caracal s-a enervat la audieri! ”La un moment dat, după două zile de audieri, chiar s-a supărat și refuza să mai spună ceva! Erau insistenţe din partea anchetatorilor să recunoască, pentru că în opinia lor era vinovat şi trebuia să zică adevărul. Se insista pe lângă clientul meu să își recunoască fapta, iar el mergea pe nerecunoaştere”, a declarat Bogdan Alexandru în cadrul aceleași emisiuni de televiziune.
Foto Inquam/ Bogdan Dănescu