Confesiunea monstrului din Caracal: două poliţiste erau la poartă când Alexandra a fost băgată în casa groazei. ”M-am temut că sunt urmărit”
Gheorghe Dincă le-a povestit anchetatorilor că i-a fost frică atunci când Alexandra se afla în maşina sa şi încerca să bage autoturismul în curtea casei, întrucât în apropiere erau două poliţiste. La acel moment, fata fusese deja bătută şi zăcea inconştientă pe bancheta din spate.
Bărbatul de 66 de ani a povestit cum a atacat-o pe Alexandra în zona Liceului Mihai Viteazul, acolo unde fata ceruse să coboare din maşina de ocazie. „Am coborât din maşină şi am urcat lângă ea, pe scaunul din stânga spate. Atunci am lovit-o cu palma peste faţă. S-a dat cu capul pe spate şi s-a lovit de geamul uşii şi de stâlp. Fata şi-a pierdut cunoştinţa şi am scos cureaua de la pantaloni şi i-am legat mâinile la spate.
M-am dat jos din maşină şi m-am urcat la volan şi am condus spre casă. Am mers prin zona digului spre casă”, a mai spus Dincă. În acea zi, pe strada Craiovei, chiar la două case de imobilul lui Dincă era o înmormântare, iar în zonă erau mulţi vecini. Alături de ei erau, de asemenea, două poliţiste care supravegheau zona.
”Acasă, am oprit pe dreapta pe drum, fata fiind aplecată cu capul înainte, rezemată în scaunul din faţă. Am văzut în apropiere două femei poliţist şi m-am temut că eu sunt urmărit. Am traversat strada şi am mers şi am deschis porţile”, a mai spus Dincă în prima declaraţie dată anchetatorilor când a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra şi Luiza.