Declarație surprinzătoare a tinerei bătute cu bestialitate în mall: L-am iertat pe agresor. Vreau să facem o planetă mai bună
Fata bătută cu bestialitate de un sportiv într-in mall din București, acum mai bine de o lună, a decis să îl ierte. Totul s-a întâmplat după o discuție cu soția și fiica acestuia. Cele două ar avea probleme de sănătate și tânăra Cristina Stoica a hotărât să își retragă plângerea.
„Am vorbit cu soția dânsului și cu fetița lui. Urmează să vorbesc și cu el și să ajungem la un consens. L-am iertat. Nu o să îl bag la pușcărie. Mi-am retras plângerea pentru că vreau să facem o faptă bună și un viitor mai pentru toată lumea și pentru viitoarele generații”, spune Cristina Stoica.
„Este foarte ușor să faci rău și mai greu este să faci un bine.
Așa că eu voi face un bine și vreau ca el să aibă ceva de învățat din lucrul ăsta. Așa este sufletul meu, n-am să fiu niciodată rea. Sufletul meu îmi dictează să fac bine. Vreau să se termine povestea asta. Vreau să fie bine, să facem o planetă mai bună, un viitor mai bun, o generație mai bună, pentru că trebuie să ne schimbăm”, adaugă tânăra.
Cristina Stoica a dat, pe de altă parte, de înțeles, că se așteaptă să fie recompesată de agresor pentru gestul ei: „Ar fi trebuit să se gândească că și eu am problemele mele.
Ar trebui să se gândească la viitorul fetiței lui și să considere el ce ar putea să îmi ofere bun ca să fie amândouă părțile mulțumite. Sau cât consideră să îmi dea sau ce ar putea sa îmi ofere”.