Alertă de HIV! Un tânăr a infectat intenționat mai multe fete
Este alertă de HIV în Arad, după ce un tânăr în vârstă de 30 de ani ar fi infectat intenţionat mai multe tinere. El are acest virus încă de când s-a născut, pe care l-a luat din spital, în 1989.
Tânărul infectat este căsătorit și are doi copii. Soţia lui este de asemenea seropozitivă. În timpul căsniciei el a început o relaţie cu o altă fată, care avea atunci 17 ani. A infectat-o şi pe aceasta fără să îi spună ceva. Abia după trei ani fata a aflat că e seropozitivă, scrie aradon.ro.
„Nu am știut ce înseamnă. Medicul mi-a explicat rezultatul analizelor. Am crezut că pică cerul pe mine. Am spus că aici s-a terminat toată viața mea. Aveam 17 ani când l-am cunoscut și era prima mea relație. Nu am știut că el este bolnav. Ulterior diagnosticului meu am aflat că el este în tratament de mai mulți ani. Cred că m-a îmbolnăvit intenționat.
Cred că scopul lui este să îmbolnăvească cât mai multe fete ca să se răzbune, pentru că el nu acceptă că are această boală, și pentru indemnizația pe care o
primește de la stat. Mi-a spus că-mi va face și mie această indemnizație și că va fi pe cardul lui”, a povestit tânăra infectată de bărbat.
Tânărul infectat continuă să iasă cu alte fete în oraș
Fosta soţie a bărbatului a luat legătura cu sora victimei pentru a o preveni. Totul după ce deja se întâmplase. Femeia povesteşte că după ce sora ei a aflat că are virusului HIV l-a văzut pe bărbat cu alte fete prin oraş.
„Chiar după ce am aflat de boala surorii mele l-am văzut pe stradă, în oraș, tot cu alte fete tinere, clar erau minore. I-am cerut explicații și mi-a spus că nu este treaba mea și că el face ce vrea. La fel i-am cerut explicații despre boala surorii mele, l-am întâlnit pe drum și mi-a spus că nu este problema mea, că trebuie să-mi văd strict de viața mea și nu de cea a surorii mele”,
a spus sora tinerei infectate.
În faţa instanţei, tânărul a declarat că el le-ar fi spus fetelor, dar ele au acceptat şi şi-au asumat pentru că îl iubeau. Acesta este judecat acum şi urmează să fie pedepsit. Riscă între 3 şi 10 ani de închisoare.