”O să depun o upgradare a plângerii iniţiale contra familiei Dincă, în special a soţiei lui Dincă. Ea este cheia, din punctul meu de vedere ştie tot. Am urmărit ce a declarat, ce a făcut şi eu cred că s-a întâlnit cu Luiza acolo. Eu vă garantez că mint de sting toţi împreuna şi separat, nu am văzut tupeu mai mare în a minţi, mint într-un hal fără de hal. Într-o frază mint de trei ori sau se contrazic de trei ori.

Declaraţia a durat câteva ore. Deci încep cu una, după ce li se pun întrebări vin cu o altă variantă, li se pune o întrebare încuietoare şi revin la prima, după care renunţă la celelalte două, trei şi vin cu a patra variantă”, a declarat Tonel Pop, conform RTV.

Citeste si: Înfiorător! La ce perversiuni a supus-o Gheorghe Dincă pe Alexandra. Probele sunt șocante

Gheorghe Dincă a fost audiat ore în şir, vineri, la DIICOT, unde este percheziţionat informatic un alt telefon mobil care îi aparține presupusului criminal din Caracal. Este vorba despre un telefon pe care anchetatorii l-au găsit mai târziu în casa lui Gheorghe Dincă. Oamenii legii vor să afle toate persoanele cu care Gheorghe Dincă a intrat în contact în perioada în care Luiza şi Alexandra au dispărut.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a găsit cei doi copii spânzurați în subsolul casei

Tonel Pop susține, însă, că anchetatorii au tot amânat percheziția informatică: ”Am adus aminte anchetatorilor că de circa trei luni de zile au uitat telefonul deoparte și acum s-au trezit să facă percheziția informatică”.

Sursa: cancan.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si