Incredibil, cu ce i-a șocat Dincă pe deținuți la Jilava! ”Vorbește întruna despre Dumnezeu”
Gheorghe Dincă a devenit, peste noapte, un om cu frica lui Dumnezeu, iar la închisoare, a cerut și un preot pentru a i se putea confesa!
Gheorghe Dincă rămâne în continuare un personaj surprinzător! Bărbatul, căruia i se spune ”monstrul din Caracal”, după ce și-a asumat uciderea celor două adolescente, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, se comportă ciudat atât față de oamenii legii, cât și în raport cu deținuții cu care interacționează.
Inițial, Gheorghe Dincă a fost reținut la IPJ Olt, loc în care a avut un comportament ce i-a atras multe critici.
De la începutul lunii octombrie însă, situația s-a schimbat! Criminalul din Caracal a fost transferat la București, mai întâi în Arestul Central, apoi la Penitenciarul Jilava, loc în care și-a schimbat total comportamentul, nu mai are același aer de superioritate pe care îl avea afișa la IPJ Olt, când încă se simțea în elementul lui.
”Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei, conform Adevărul.
Afirmațiile făcute de sursele din anchetă sunt susținute și de ultimele informații venite din preajma criminalului.
Persoane de la Penitenciarul Jilava au dezvăluit că bărbatul a devenit, brusc, pios și marșează pe calea credinței. ”Gheorghe Dincă vorbește despre Dumnezeu în închisoare și nu doar din când în când, ci întruna, semn că pare resemnat cu ce i se întâmplă și doar un ajutor divin îl poate salva. De altfel, a cerut și un preot, pentru a se confesa, mai mult are și o Biblie în celulă”, au povestit persoane de la închisoarea de la marginea Bucureștiului.Cu toate acestea, potrivit unor surse- în timpul interogatoriului- care a semanat mai degrabă cu o ședință la psiholog- suspectul a dovedit cu vârf și îndesat că e un individ căruia îi place să domine pe oricine. De fiecare dată, l-a întrerupt pe ofițer, ba chiar a urlat la el. A povestit cu seninătate cum le-ar fi torturat și ucis pe Luiza și pe Alexandra, și, în mod surprinzător, nu părea să aibă deloc remușcări. Drept dovadă, atunci când a detaliat cum a scăpat de cadavre, nu a schițat niciun astfel de gest.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: VIDEO| Povestea unui apel fals. Cine e femeia care a sunat la 112 după o ceartă cu iubitul
Citeste si: Gheorghe Dincă rămâne în arest. Magistrații au prelungit mandatul de arestare preventivă
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
”Dacă ne uităm la fișa medicală a suspectului de crime în serie este inevitabil să nu gândim că individul ar putea să aibă probleme psihice. În ultimii ani- de opt ori a fost internat într-un spital de psihiatrie. În 2010- pe biletul de trimitere- doctorul scria că Gheorghe Dincă ar fi suferit de sindrom anxios depresiv. În spital- i-a fost pus și un diagnostic secundar- „tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii alcoolului”, sindrom de dependenţă, sindrom amnezic şi hepatită alcoolică și a primit tratament”, au spus persoane din dosar.
Foto Inquam/Bogdan Dănescu