”Este un buget bun, care prevede sumele necesare la toate capitolele şi cred că va fi un buget care să permită menţinerea ritmului de creştere economică, un buget care permite continuarea unei politici pozitive în domeniul salariilor si al pensiilor, un lucru foarte important. Din păcate, din motive legate de Guvernele PSD-iste eşuate, nu s-a putut încadra în deficitul de 3%, dar bugetul pe anul viitor prevede o reducere şi se va intra apoi în zona de deficit, Sunt prevăzuţi bani pentru investiţii, care în bugetele anterioare au fost prevăzuţi şi au dispărut rapid”, a declarat preşedintele.

Iohannis a afirmat că bugetul pe 2020 permite României să meargă înainte în 2020 şi deja deschide perspective foarte bune pentur anii viitori.

”Dacă Guvernul se hotărăşte să promoveze bugetul, din motive de calendar, prin procedura de angajare a răspunderii în faţa Parlamentului, mi se pare o variantă fezabilă şi nu cred că trebuie să vorbesc eu cu liderii politici. Există o promisiune fermă a Guvernului de a realiza bugetul până la sfârşitul anului şi deja uşor, uşor celelalte variante nu sut fezabile, dar susţin angajarea răspunderii”, a precizat preşedintele.

Întrebat în legătură cu riscul ca aprobarea bugetului pe 2020 să fie amânată de contestarea lui Curtea Constituţională, Klaus Iohannis a afirmat: ”Există încercări din toate părţile de a se reprofila politic. Nu cred în aşa ceva. Eu totuşi cred că până la urmă va prevala înţelepciunea, pentru că avem nevoie de buget pentru anul viitor şi o contestare ce ar aduce? Doar o întârziere”.

Referitor la reducerea bugetului alocat Sănătăţii, preşedintele a remarcat că ”este un buget făcut în condiţii foarte dificile”.

”Guvernul a trebuit să ţină cont de foarte multe restrângeri şi a avut foarte multe discuţii premierul cu toţi miniştri. Sunt convins că au fost prevăzuţi bani pentru toate proiectele angajate şi necesare”, a argumentat Iohannis.

Citeste si: Propunerile de buget pentru MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP, aviz favorabil în CSAT

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf, condamnat la moarte

Citeste si: Gabriela Firea s-a fotografiat cu caloriferul electric în birou

Solicitat să explice de ce a fost necesară majorarea bugetului serviciilor secrete, klaus Iohannis a afirmar: ”Nu au fost majorate semnificativ în nicio parte. Se axează pe satisfacerea nevoilor absolut normale cu salariile. La partea de investiţii de capital s-a mers aproape la un minim, Nu sunt bugete bogate.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si