Reporter: Ce s-a întâmplat la spital, doamnă? Cum s-a intervenit?
Asistenta: Nu declar nimic!
Nu aceeaşi atitudine fără răspunsuri a avut-o în faţa anchetatorilor de la serviciul Omoruri această asistentă, care împreună cu un alt coleg şi doi medici rezidenţi, a fost în sala de operaţii în care o pacientă a luat foc în timpul intervenţiei! Sunt anchetaţi toţi acum în dosarul penal deschis in rem pentru fapta de ucidere din culpă.
Potrivit unor surse din anchetă, asistenta le-a mărturisit poliţiştilor că s-a speriat îngrozitor în momentul în care a văzut pacienta în flăcări şi l-ar fi avertizat pe unul dintre medicii rezidenţi că a folosit foarte multă soluţie dezinfectantă, de concentraţie prea mare.
Arcul electric produs- la contactul acestui biocid cu electro-bisturiul, a declanșat efectul de care orice cadru medical care intră într-o sală de operaţii trebuie să ştie.
Ministrul Sănătății, Victor Costache: Transmitem tuturor colegilor să nu mai folosească off label biocide. Orice utilizare off label a unui biocid, a unui instrument chirurgical poate da naștere la tragedii.
Aceasta nu a fost, însă, singura eroare care a dus la tragedia de la Floreasca. Din declaraţiile făcute astăzi de ministrul Sănătăţii, aflăm de o altă greşeală fatală, descoperită în anchetă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Ministrul Sănătății, Victor Costache: Pacienta NU era alergică la iod.
Deci putea fi folosită tinctura care se utilizează în mod normal pentru dezinfectare în sălile de operaţii şi care nu produce nicio reacţie adversă în contact cu aparatele electrice.
Citeste si: Monica Pop îi ia apărarea lui Mircea Beuran în cazul pacientei arse pe masa de operaţie: „Au dat toţi cu parul! Că așa e la noi!”
Tot ancheta Ministerului Sănătăţii scoate la iveală faptul că, la cel mai mare spital de urgenţă din ţară nu a fost respectată procedura preoperatorie, că s-a intervenit cu medici rezidenți și NU cu medicii specialiști care erau de gardă.
Cel de-al doilea asistent prezent la intervenţie şi chemat azi la audieri nu a avut nici el răspunsuri despre pacienta pe care au avut-o deschisă şi anesteziată pe masă!
În nota explicativă dată superiorilor, publicată pe pagina de facebook a politicianului Emanuel Ungureanu, unul dintre asistenti descrie, însă, în detaliu, ce s-a întâmplat în blocul operator.
„La un moment dat, după ce au început intervenția, unul dintre medici a sesizat miros de ars, moment în care echipa operatorie a început să miște câmpurile pentru a găsi sursa de foc și a o stinge.
În momentul în care medicul a îndepărtat câmpul de pe pacientă, flacăra s-a extins cu repeziciune din zonele lombară și toracică către capul pacientei, unde era aparatul de anestezie în funcțiune. Am auzit mai multe persoane strigând să aducem apă sau ser să stingem focul. A fost chemat în sală medicul chirurg plastician de gardă care a evaluat starea pacientei”, spune asistentul.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Deputatul USR Emanuel Ungureanu depune plângere penală în cazul femeii arse în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca
Nimic, însă, despre prezenţa unui chirurg în sala de operaţii! În primele declaraţii făcute la ştirile Kanal D după apariţia în spaţiul public a informaţiilor legate de situaţia de la Floreasca, profesorul Bueran şi-a explicat lipsa din blocul operator, la momentul intervenţiei făcute pe secţia sa.
MIRCEA BEURAN: La un interval de timp a făcut această hemoragie. Le-am spus colegilor: ”Eu sunt în afara Bucureștiului, vin către spital cât pot de repede, dar o hemoragie nu poate să aștepte și atunci, intrați în sală”.
Cu o anchetă încă nefinalizată, corpul de control al ministrului Sănătăţii a fost trimis din nou la spitalul Floreasca, pentru că există informații potrivit cărora a mai fost un pacient ars în sala de operație, în luna martie, anul trecut.
Mâine, vor fi audiaţi la Serviciul Omoruri al Poliţiei capitalei cei doi medici rezidenţi care au participat la operaţie şi profesorul Mircea Beuran- demis din funcţia de şef al secţiei de chirurgie III de la spitalul Floreasca, pe care o ocupa de 20 de ani! Cercetarea administrativă a stabilit că el a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare a secției.