Cu doar câteva luni înainte să moară, Cristina Țopescu a devenit apropiată de șefa unei asociații care urma să construiască un centru în care persoanele cu dizabilități să fie ajutați de către câini. În acest an, prezentatoarea avea în plan să se mute din vila închiriată unde a fost găsită moartă și să locuiască în acest centru, susține Isabela Udroiu, președinta asociației MagiDream.

”Asociația noastră își dorește să construiască acest centru destinat persoanelor cu dizabilități, este un centru nou, un proiect inedit pentru România.

Vrem să învățăm oamenii să capete deprinderi de viață independentă și să trăiască printre noi, oameni care au niște nevoi speciale. Este un proiect care pune alături omul și câinele, de aici și rezonanța mea specială cu Cristina – știm cu toții cât iubea câinii, mai ales câinii în nevoie, exact așa cum sunt oamenii în nevoie pe care noi, ca asociație, încercăm să-i ajutăm. Cristina a venit cu tot sufletul din primul moment în care i-am prezentat proiectul.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Ce este glosofobia, frica de care suferă trei din patru persoane. Poate duce chiar la simptome fizice- antena3.ro

Citeste si: Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor- stirileprotv.ro

Ne făcusem planuri, am vorbit ore în șir cu ea la telefon, ne-am văzut, am petrecut o zi întreagă vorbind despre acest proiect. Cristina își dorea foarte mult un loc precum centrul nostru și m-a întrebat timid dacă ar putea locui în acest centru pentru că visul ei era nu doar să ajute câinii ci să trăiască pur și simplu alături de ei, să se bucure și să-și găsească liniștea și să-și îmlinească bucuria pe care și-o dorea în suflet alături de bucuria acestor suflete absolut minunate.

Citeste si: Cât de afectată a fost Cristina Țopescu de moartea tatălui său! Dezvăluiri cutremurătoare făcute acum de prietena fostei jurnaliste

Centrul de terapie va fi dedicat memoriei Cristinei Țopescu

I-am promis Cristinei acest lucru. Planul nostru era să mergem împreună, umăr la umăr cum spunea ea, să construim acest centru și ea să fie acolo și s-și găsească efectiv liniștea pe care a căutat-o foarte mult în această viață. N-a fost să fie dar eu i-am promis Cristinei și o să-mi țin promisiunea, chiar dacă ea nu mai e aici, acest centru va fi construit. Tot ce se va întâmpla în centru va fi dedicat memoriei unui om extraordinar și tuturor oamenilor care au nevoie, dar în primul rând Cristinei care a aprins o lumină în mine”, a povestit Isabela Udroiu la Canal 33.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si