Florentina Opriș, o femeie împlinită: „Timpul vindecă!”
Are 51 de ani, arată și se simte ca la 30 și se declară "o răsfățată a vieții". În ciuda greutăților prin care a trecut, Florentina Opriș, prezentatoare emisiunii "Sport, dietă și o vedetă", de la Kanal D, a găsit modalitatea de a se menține tânără atât la trup, dar mai ales în suflet.
Cunoscuta prezentatoare poate fi un model pentru femeile din România. După 25 de ani de căsnicie, a rămas văduvă dar a reușit să-și regăsească dorința de viață. Acum, la șapte ani de la moartea soțului ei, este o femeie împlinită, fericită și o mama mândră de alegerile de viață ale fiului său, Loren, în vârstă de 27 de ani.
"Petrecem vacanțe împreună, măcar o dată pe an, acum că este adult.
Stăm de vorbă despre toate aspectele vieții, despre trup, dar mai ales despre suflet. Are o iubită, sunt de șapte ani împreună, și mă bucur că au o relație foarte frumoasă. A urmat exemplul pe care l-a vazut în familie. Iubita lui este prietena mea, există respect între noi și încerc să-i fiu alături în toate ipostazele vieții. Face parte din familia noastră și am implicat-o în proiectele mele. Este o fată frumoasă și isteață", povestește
Florentina Opriș.
Florentina Opriș, o femeie împlinită: „Timpul vindecă!”
Cheia pentru o viață echilibrată, din toate punctele de vedere, este o balanță perfectă între trup și suflet, crede îndrăgita prezentatoare. De altfel, a și publicat o teză de doctorat în nutriție, sport și terapii alternative.
Pasiunea pentru grija față de trup și suflet o are din copilărie și încearcă să transmită mai departe <moștenirea> pe care a dobândit-o.
"În primul rând, genetica și-a spus cuvântul, dar am și lucrat cu mine însămi. De la nouă ani am făcut sport de performanță, dar fac mișcare și acum. Țin mult la detoxifierea organismului, miercurea și vinerea mănânc doar legume și fructe. Este un fel de post pentru mine. Bunicul din partea tatălui era preot și am învățat de mică să am grijă atât de trup cât și de suflet",
spune Florentina Opriș, care are și un mesaj pentru doamnele care trec prin momente dificile în viață, ea spune că "Timpul vindecă!”.
Mai mult, vedeta le sfătuiește pe reprezentantele sexului frumos care trec prin drama pierderii partenerului de viață sau printr-un divorț la vârsta maturității să nu renunțe, "să își deschidă sufletul și mintea, pentru că lucrurile de care au nevoie vor veni spre ele”.
Ea însăși este exemplul că există viață după pierderea iubirii din tinerețe.
"Am o relație frumoasă și matură, care mă face să mă simt eu însămi, eu cea de acum", declară Florentina Opriș, prezentatoarea emisiunii "Sport, dietă și o vedetă", pe care o puteți urmări în fiecare sâmbătă, de la 11.00, la Kanal D.