Pompieri au evacuat din bloc peste 80 de persoane, iar specialiştii au decis ca 20 de garsoniere să nu mai fie locuite, până la finalizarea unei expertize. Deflagraţia s-ar fi produs în urma unei acumulări de gaze la centrala termică.
O explozie, urmată de incendiu, s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o garsonieră situată la etajul al treilea al unui bloc de pe Aleea Mărului din Slatina, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Citeste si: Dolj: Bărbat care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, urmărit de şapte echipaje
Citeste si: VIDEO| Povestea emoționantă a românului ucis în atacul din Germania
Acolo au intervenit peste 30 de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, un echipaj CBRN, o autospecială pentru transport efective şi patru autospeciale pentru primă intervenţie, precum şi trei echipaje de la Serviciul de
Ambulanţă Olt.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
În garsoniera la care s-a produs explozia se aflau două persoane, o femeie, în vârstă de 75 de ani, găsită conştientă, cu arsuri de gradul II la cap şi suspiciune de fractură la mâna stângă, şi un bărbat, în vârstă de 81 de ani, găsit conştient, cu arsuri de gradul II la mâna dreaptă.
Citeste si: Doi frați din Iasi s-au căsătorit și au facut copii. Procurorii le-au stricat povestea de dragoste și i-au trimis in instanță
Cele două victime au fost transportate la UPU Slatina. La faţa locului a fost asistată şi o femeie cu atac de panică, dar aceasta a refuzat transportul la spital.
Ulterior, un echipaj SAJ a transportat la UPU Slatina o altă femeie, cu probleme respiratorii.
În urma incendiului au ars bunurile din garsoniera afectată şi de explozie şi a fost afectată şi garsoniera alăturată, iar 83 de persoane au fost evacuate din bloc.
Deflagraţia s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze care s-a produs la centrala termică.
Conform ISU, în urma verificărilor făcute de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Olt, s-a luat decizia ca 20 de garsoniere să nu mai fie locuite până la finalizarea expertizei tehnice. Pentru persoanele aflate în cele 20 de locuinţe se pot asigura spaţii de cazare de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Slatina.