În China, sate şi cartiere întregi se baricadează din ianuarie după baraje, în speranţa de a scăpa de epidemia de pneumonie virală care a infectat peste 88.000 de persoane şi care a ucis aproape 3.000 de oameni în ţară.

Un bărbat în vârstă de 23 de ani, Ma Jianguo, a fost condamnat la moarte duminică de către un tribunal local, în urma unui incient criminal care a avut loc la 6 februarie, când a încercat să forţeze un baraj de acest fel.

Bărbatul, care conducea o dubă, a refuzat să se oprească la un post de control al epidemiei, la Honghe, un sat în provincia Yunnan, la frontiera cu Vietnamul, iar un pasager a încercat să dea la o parte obstacolele care blocau drumul, potrivit tribunalului local.

Un funcţionar care filma scena cu telefonul mobil, a fost lovit atunci cu cuţitul în piept şi în abdomen de către Ma Jianguo. Şoferul a atacat apoi alt bărbat care a venit să-l ajute pe primul, precizează într-un comunicat tribunalul intermediar din Honghe.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Coronavirus România. Un bărbat din Sibiu a ajuns de urgență la spital după ce a acuzat febră

Cei doi funcţionari au murit din cauza rănilor.

Citeste si: Medicul chinez care a avertizat în privința coronavirusului a murit! A fost primul care a anunțat epidemia

Tribunalul a stabilit că Ma Jianguo ”nu s-a supus” cadrelor locale, a ”ignorat legea naţională” privind epidemia şi a comis o crimă ”extrem de plină de ură”.

Citeste si: Tulcea: o fată de 15 ani s-a aruncat de la etajul 6 după ce a fost prinsă în timp ce fuma

În China, autorităţile de la toate nivelurile au adoptat restricţii de circulaţie drastice şi măsuri de izolare în întreaga ţară, cu scopul de a opri propagarea noului virus apărut în 2019.

Wuhan, metropola din centrul Chinei de unde s-a propagat epidemia, şi provincia Hubei, a cărei capitală este, sunt rupte de lume de la 23 ianuarie, toate legăturile fiind întrerupte.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si