Prima zi de audieri pentru miniştrii Cabinetului Cîţu
Prima zi de audieri pentru miniştrii Cabinetului Cîţu începe, marţi, la ora 10.00, când este programat să apară în faţa comisiilor reunite Nicolae Ciucă, propus la Apărare.
Mai sunt programaţi Lucian-Ovidiu Heiuş, propus la Finanţe, Costel Alexe, propus la Mediu, Cătălin Predoiu, propus la Justiţie, Adrian Oros, propus la Agricultură, şi Ion Ştefan, propus la Dezvoltare. Audierile vor continua miercuri şi joi, iar la începutul săptămânii viitoare va fi stabilită data votului în Parlament.
Şedinţele comune ale comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru audierea candidaţilor propuşi pentru funcţia de membru al Guvernului încep, marţi, la ora 10.00,
Ciucă ocupă şi în prezent această funcţie şi a fost propus pentru acelaşi portofoliu şi în Cabinetul Orban II. De altfel, Nicolae Ciucă a fost unul dintre puţinii miniştri care au primit aviz pozitiv la ultimele audieri, încheiate în 20 februarie.
De la ora 11.00, este programată audierea lui Lucian Heiuş, singurul candidat care nu a făcut parte şi din Guvernul Orban II. Propunerea sa a venit în contextul în care actualul ministru interimar al Finanţelor, Florin Cîţu, a fost desemnat pentru funcţia de prim-ministru şi are rolul de a strânge o majoritate care să voteze Cabinetul său.
Citeste si: Ion Iliescu împlinește astăzi 90 de ani. Secrete neștiute din viața fostului președinte al României
Heiuş este deputat de Hunedoara şi a intrat în politică în 1999.
Inginer de profesie, Heiuş a lucrat în sectorul privat până în 2005, ulterior având mai multe funcţii de conducere în direcţiile de Finanţe Publice din Hunedoara şi Timiş.Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Klaus Iohannis, întâlnire importantă la Palatul Cotroceni
La ora 12.00 va fi audiat Costel Alexe, propus la Ministerul Mediului, la ora 13.00 este programat Cătălin Predoiu, propus la Ministerul Justiţiei, la ora 14.00 este programat Adrian Oros, propus la Ministerul Agriculturii, iar la ora 15.00 va fi fi audiat Ion Ştefan, propus la Ministerul Dezvoltării.
Audierile candidaţilor vor continua în zilele de miercuri şi joi, iar la începutul săptămânii viitoare va avea loc o nouă şedinţă a conducerii Camerelor în care va fi stabilită data plenului reunit pentru votul de învestitură a Guvernului Cîţu.
Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, Birourile Permanente stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor. Data primirii programului şi a listei Guvernului este în acest caz 28 februarie.
Premierul interimar Ludovic Orban a anunţat, duminică seară, şi a reafirmat luni că va solicita ”un calendar cât mai rapid” pentru votul de învestire, estimând ca joi sau lunea viitoare să aibă loc votul de învestire a Guvernului. Orban a mai afirmat, referitor la posibilitatea ca PSD să boicoteze din nou votul, că acest lucru nu se poate întâmpla la nesfârşit.
”Avem şi noi la dispoziţie posibilitatea de a invoca un conflict juridic de natură constituţională în cazul în care ei refuză să-şi îndeplinească atribuţiile care sunt stabilite în Regulamentul Camerelor”, a avertizat el.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Luni, echipa de negocieri a PNL formată din Cîţu, liderii de grup, preşedintele partidului şi vicepreşedinţii a început negocierile pentru asigurarea unei majorităţi în Parlament.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Articolul 89 din Constituţie prevede că după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.