”Soluţia nu este să ne închidem noi, cei de la stat în instituţii sau să plecăm acasă, soluţia este să fin responsabili(...) să asigurăm o continuitate pentru că oamenii au nevoie de noi, nu să ne vadă că dăm bir cu fugiţii”, spune Alexandru.

Citeste si: Veste bună pentru părinți! Vor primi zile libere dacă se închid școlile

”Cred că, în primul rând, insituţiile publice trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi de solidaritate. (…) Nu suntem în acest moment în situaţia de a închide instituţii publice.(...) Soluţia nu este să ne închidem noi, cei de la stat în instituţii sau să plecăm acasă, soluţia este să fin responsabili(...) să asigurăm o continuitate pentru că oamenii au nevoie de noi, nu să ne vadă că dăm bir cu fugiţii”, a afirmat Violeta Alexandru, joi, într-o conferinţă de presă.

Citeste si: Medic român: ”Orice om are nevoie să aibă în casă o trusă de urgență!” Iată ce trebuie să conțină

Se închid sau nu instituțiile publice? Ministrul Muncii face lumină

Aceasta a arătat că măsurile trebuie luate ”proporţional”, ea subliniind că trebuie pus accentul pe prevenţie şi pe protejarea personalului angajat în aceste instituţii.

Alexandru a precizat că cei responsabili pentru implementarea acestor măsuri sunt conducătorii instituţiilor.

În acest context, ea a cerut preşedintelui Casei Naţionale de Pensii să ia măsuri până la demiterea şefilor Casei de Pensii a municipiului Bucureşti şi ai caselor de pensii care funcţionează la nivelul sectoarelor.

”Nu avem cum să pasăm responsabilitatea de la o instituţie la alta. Ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti a fost ca pensionarii să fie trimişi de la Casa de Pensii către Poştă, unde angajaţii oficiilor poştale au fost şi sunt expuşi unor situaţii de aglomerări, ceea

face să sporească riscul de contaminare. Instituţiile publice trebuie să rămână responsabile, ele sunt primele care trebuie să dea semnalul în societate că lucrurile sunt sub control.(...) Aceste servicii trebuie să se pună la dispoziţie cu asigurarea măsurilor de igienă şi de protecţie pentru a face faţă acestei epidemii”, a mai afirmat ministrul.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Adevărul este că nu ştim cât va durea această situaţie excepţională în care ne aflăm şi, de aceea, nu putem închide instituţiile publice lăsând oamenii fără pensii, fără beneficii sociale într-o perioadă extraordinar de grea”, a mai spus Alexandru.

Ministrul a mulţumit poştaşilor, angajaţilor Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, dar şi unor angajaţi care nu se află în subordinea Ministerului Muncii, cum ar fi angajaţilor din sistemul sanitar sau şoferilor.

Ea a precizat că, în condiţiile în care se lucrează în spitale, în secţiile de poliţie, în supermarketuri, nu trebuie suspendată nici activitatea de relaţii cu publicul, ci să se ia măsuri pentru flexibilizarea programului, reducerea riscului de expunere a angajaţilor sau formarea de cozi în exterior.

Citeste si: Leul s-a apreciat uşor, la 4,8157 unităţi pentru un euro

”Nu sunt de acord să se închidă activitatea de relaţii cu publicul”, a spus ea, arătând că, de exemplu, cozile formate la unele instituţii pot fi organizate în exterior, iar accesul în sala unde de furnizează serviciul se poate face doar cu câte o persoană.

Alexandru spune că departamentele de relaţii cu publicul ar trebui relocate la intrarea în clădire.

Ministrul Muncii afirmă că se poate trece, acolo unde este posibil, la telemuncă iar Curtea de Conturi a precizat că acest tip de muncă poate fi aplicat în instituţiile publice.

Se închid sau nu instituțiile publice? Ministrul Muncii face lumină

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”În Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale am permis flexibilizarea programului de lucru(...) avem o planificare clară. 50% dintre angajaţi au optat pentru modificarea programului de muncă, 150 dintre ei au solicitat desfăşurarea activităţii de la distanţă.(...) Decizia privind acordarea acestei posibilităţi angajatului trebuie făcută după o atentă analiză a tipului activităţii pe care fiecare angajat o desfăşoară şi cu asigurarea logisticii”, a precizat Violeta Alexandru.

Citeste si: Coronavirusul a produs noi efecte la nivel național. Ce s-a decis

Ea a spus că priorităţi au constituit cei care au copii sub 14 ani, din familii monoparentale, dar şi persoane cu probleme de sănătate.

Se închid sau nu instituțiile publice? Ministrul Muncii face lumină

”Riscul contaminării există oriunde în societate noi trebuie să acţionăm responsabil şi preventiv, faptul că închidem instituţiile nu înseamnă că persoanele nu pot fi contaminate în altă parte. În Ministerul Muncii nu exist în acest moment compartimente nefuncţionale”, a mai spus Alexandru.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si