Ministerul Apărării Naţionale a început, miercuri, pregătirile pentru montarea formaţiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni.
Primele operaţiuni care se vor executa la faţa locului vizează pregătirea terenului pentru montarea containerelor şi echipamentelor.
Ulterior, vor fi desfăşurate activităţile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale şi racordarea la utilităţi.
”Formaţiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale şi containere- care cuprind, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operaţională, din punct de vedere
administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare şi acreditare. Formaţiunea medicală va funcţiona ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu COVID-19”, a anunţat MApN.
Citeste si: Şeful tinerilor social-democraţi: Putem amâna alegerile locale. Sănătatea oamenilor este mai importantă decât orice calcul politic
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Obiceiurile care îmbătrânesc brusc creierul. Prof. Dr. Vlad Ciurea: "Afectează grav creierul"- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Harghita s-a apucat de treabă pe lângă casă, când a descoperit ceva uluitor în curtea pe care o știa de o viață- wowbiz.ro
Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi
Informaticii.
Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO „Saber Guardian 19” şi „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România.
Citeste si: CREDITPRIME: Oferim soluții de rambursare clienților cu dificultăți financiare cauzate de COVID-19
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că are pregătite forţe şi mijloace gata sa intervină în orice moment, dar, suplimentar, are şi personal şi mijloace tehnice menţinute în rezerva acţională.
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, marţi seară, că au fost instalate 162 de corturi speciale, destinate triajului medical, dar şi pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei.
Citeste si: 5 mituri despre coronavirus. Adevărat sau fals?
În acelaşi timp, Ministerul Apărării Naţionale va construi şi operaţionaliza un nou corp ce va avea servi ca spital militar de tip ROL II în incinta spitalului Ana Aslan.