Pe 6 mai se dezbate sesizarea la legea privind amânarea plăţilor la utilităţi şi a plăţii CAS şi CASS

CCR aanunţat, marţi dimineaţă, că a stabilit, pentru 6 mai, termen pentru sesizarea referitoare la Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României.

Citeste si: Lista cu medicii din Suceava testați pozitiv cu coronavirus, publicată pe Facebook de un consilier local

Tot în 6 mai se va dezbate sesizarea referitoare la Legea pentru suspendarea rambursării creditelor.

PNL a atacat la Curtea Constituţională a României (CCR) două legi promovate de PSD şi adoptate, în 3 aprilie, de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională. Este vorba despre Legea pentru suspendarea rambursării creditelor şi Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, pe care liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, le consideră ” neserioase, amatoriste şi populiste”.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Carnea de miel. Avertismentul medicilor: Nu mai consumați carne de miel dacă suferiți de aceste boli!

”PSD încearcă să împiedice măsurile luate deja, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern”, a transmis Florin Roman.

Citeste si: Vaccin pentru COVID-19, finantat de Bill Gates, testat pe oameni


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si