Săptămâna trecută, Iranul a contactat țările implicate în anchetă pentru a le întreba când vor putea trimite experți care să asiste la această operațiune, potrivit Biroului pentru securitatea transporturilor al Canadei (BST).
Președinta BST, Kathy Fox, a subliniat că toate țările implicate sunt "nerăbdătoare ca datele din cutiile negre să fie descărcate şi analizate", însă "toate au dat acelaşi răspuns, cu alte cuvinte călătoriile sunt imposibile în prezent şi fără îndoială pentru câtva timp" din cauza restricţiilor impuse după pandemia de coronavirus.
La data de 8 ianuarie, un avion aparținând companiei Ukraine International Airlines cu destinația Kiev a fost doborât „din greșeală” la scurt timp după decolare de armata iraniană. În total, 176 de persoane se aflau la bord: 57 erau cetățeni canadieni și alte 29 aveau statutului de rezident permanent în Canada.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Spania relaxează interdicțiile. Mai multe categorii de muncitori se vor putea întoarce la muncă
Potrivit BST, cercetările vor continua în momentul în care ”situaţia se ameliorează suficient pentru a permite călătorii în maximă siguranţă".
Citeste si: Cod galben de vânt puternic în toată ţara, începând de marţi dimineaţă
"Ne aşteptăm ca Iranul să îşi onoreze angajamentele în privinţa descărcării odată ce condiţiile se vor ameliora", a mai afirmat președinta BST, Kathy Fox.
Citeste si: Doliu în teatru! Actrița Olga Bucătaru s-a stins din viață pe 10 aprilie