UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunţat că, în urma scandalului din cartierul Micro 7 din municipiul Hunedoara, în total, 9 persoane au fost duse la Poliţie pentru audieri, fiind deschis dosar penal pentru ultraj, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Echipaje de ordine publică au rămas în continuare în zonă, dar nu s-au mai înregistrat incidente.

Monica Dajbog s-a referit, duminică, într-o declaraţie de presă, la scandalul din cartierul Micro 7 din municipiul Hunedoara.

Aceasta a explicat că, în timpul misiunii de patrulare, echipajul de ordine publică a legitimat un bărbat băut, fără documentele prevăzute de lege şi care era recalcitrant.

”Imediat după acest moment, poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente, de către rude şi cunoscuţi ai bărbatului legitimat. După identificarea persoanelor participante la agresiune, 9 persoane au fost rdicate de poliţişti şi conduse la desiul Poliţiei pentru audieri”, a declarat Dajbog.

Potrivit acesteia, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ultraj, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

”După intervenţia Poliţiei şi Jandarmeriei, toate persoanele s-au retras în locuinţe, iar situaţia a reveit la normal. Echipajele de ordine publică au rămas în zonă pentru preveni orice alte incidente. Pe parcursul nopţii nu au mai fost înregistrate incidente silimare”, a mai precizat Dajboj.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Rezultate parțiale. Se numără ultimele voturi. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a trecut pe locul 2- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

Mai multe persoane au fost reţinute, iar două autospeciale au fost avariate.

”Şapte persoane au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri. În funcţie de probatoriul administrat, urmează a fi formulate propuneri legale”, a transmis IPJ Hunedoara.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, sâmbătă seară, a avut loc un conflict în cartierul Micro 7 din municipiul Hunedoara.

Citeste si: Marcel Vela: ”Acest Paşte este diferit. Trebuie să fim responsabili și patrioți”

“Intervenţia poliţiştilor era una de verificare a respectării deplasării spaţiul public pe parcursul stării de urgenţă. Aceştia au identificat o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care ar fi fost introdusă întruna dintre autospecialele de poliţie, întrucât nu a avea asupra sa documentele prevăzute de lege şi, mai mult decât atât, era recalcitrantă, moment în care o parte dintre cei prezenţi în zonă au devenit violenţi la adresa poliţiştilor”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.

Poliţişti atacaţi cu pietre  în Hunedoara
Poliţişti atacaţi cu pietre în Hunedoara

Poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente de mai multe persoane din respectivul cartier, rude şi cunoscuţi ai bărbatului care era legitimat.

Citeste si: Raed Arafat, mesaj pentru români: ”Nu trebuie să abandonăm lupta”

În urma acestor incidente, în cartierul Micro 7 din municipiul Hunedoara s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie şi Jandarmerie. Oamenii legii au tras şi un foc de armă în plan vertical pentru aplanarea conflictului.

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză- antena3.ro

Poliţişti atacaţi cu pietre  în Hunedoara
Poliţişti atacaţi cu pietre în Hunedoara

Trei dintre persoanele care au luat parte la aceste incidente au fost deja reţinute şi au fost duse la sediul poliţiei, urmând a fi audiate cu privire la comiterea infracţiunilor de ultraj tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. În timpul intervenţiei poliţiştilor două dintre autospecialele de poliţie au fost avariate.

Citeste si: Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru: "Vârful pandemic va fi după Paște"

După intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor, toate persoanele din zona respectivă s-au retras în locuinţe, iar situaţia a revenit la normal.

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si