Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a declarat, într-o conferinţă de presă online, că a semnat marţi contractul de achiziţie a spitalului modular, câştigătoarea licitaţiei fiind compania SDI Global LLC din Turcia. Valoarea contractului este de 13,2 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor CJ Iaşi, spitalul va primi în principal pacienţi infectaţi cu COVID-19.

Unitatea mobilă va fi formată din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni şi va avea o capacitate de 250 de paturi, din care 100 pentru terapie intensivă.

Spitalul va fi amplasat în localitatea Leţcani, la intrarea în municipiul Iaşi.

Citeste si: Orban: Nu a existat niciodată o dispoziţie în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a se da plan de amenzi

Unitatea va dispune printre altele de zonă de triaj, unitate de primire urgenţe şi terapie intensivă, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, dar şi sală de operaţie.

De asemenea, spitalul va avea şi o zonă de cazare cu 16 paturi pentru personalul medical.

”Investiţia reprezintă un efort financiar consistent pentru orice buget judeţean. Apreciez consensul la nivelul consilierilor judeţeni din Iaşi şi Neamţ, aceştia votând pentru achiziţia în comun a unităţii sanitare. În ceea ce priveşte punerea în funcţiune a spitalului mă aştept să fim susţinuţi de ministerul Sănătăţii pentru obţinerea avizelor în regim de urgenţă.

Majoritatea spitalelor din Iaşi au adresabilitate regională. Am considerat necesar să avem o astfel de unitate tampon care să asigure în primul rând un triaj al pacienţilor care vin din zona Moldovei, pentru a proteja celelalte spitale, cadrele medicale şi pacienţii cu alte patologii”, a afirmat şeful CJ Iaşi, Maricel Popa.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat a spus în cadrul aceleiaşI conferinţe online că este nevoie de implicare, el precizând că autorităţile locale şi judeţene pot veni în sprijinul serviciilor medicale de urgenţă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună- wowbiz.ro

Citeste si: Arhiepiscopul Pimen a slujit chiar și cu o zi înainte să fie confirmat cu coronavirus! Imagini în care miruia enoriașii în curtea mănăstirii

”Un astfel de spital creşte capacitatea nu numai pentru pandemie dar şi pentru alte situaţii de urgenţă. România avea nevoie de aşa ceva. Avem spitale instalate în anumite zone, dar nu e suficient. Acest spital va veni cu un sprijin mare, mai ales că nivelul de dotare şi partea de terapie intensivă sunt foarte importante. Judeţul Iaşi fiind unul universitar va permite şi asigurarea personalului medical pentru acest spital în colaborare cu restul judeţelor din regiune”, a afirmat Raed Arafat.

Termenul de livrare a noului spital este de maxim 20 de zile. Furnizorul se obligă ca în termen de şapte zile să instaleze, să pună în funcţiune şi să obţină toate avizele necesare de la Ministerul Sănătăţii. Garanţia oferită este de 24 de luni pentru tot ansamblul şi echipamentele medicale livrate.

Citeste si: Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De la prima întâlnire i-am mâncat toți banii.”- kfetele.ro

Citeste si: Povestea emoționantă a cățelului-erou Fiki care și-a salvat stăpânul din calea puhoaielor de la Galați- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Anuntul facut de Alexandru Rafila. Ce se intampla in Romania dupa data de 15 mai

Contractul a fost semnat între Asociaţia Intercomunitară Euronest din subordinea CJ Iaşi şi SDI Global LLC din Turcia, câştigătorul licitaţiei.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si