Recomandările făcute sâmbătă de Institutul Naţional de Sănătate Publică în legătură cu măsurile care ar trebui luate după relaxarea restricţiilor destinate prevenirii răspândirii epidemiei de coronavirus fac referire şi la împărtăşanie, Vasile Bănescu explicând că „problema Sfintei Împărtăşanii şi a împărtăşirii credincioşilor este una care aparţine însă exclusiv Bisericii”.

”Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune şi în spiritul fidelităţii faţă de tradiţia liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioşilor, în contextul pandemiei, la miezul vieţii creştine: Sfânta Împărtăşanie”, a precizat Bănescu, conform  basilica.ro.

Citeste si: VIDEO| Măsuri stricte: Cum va fi viața după 15 mai

„Redeschiderea lăcaşelor de cult ţine de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieţii fiind esenţială”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a precizat că „recomandările legate de necesara protejare dictată de grija faţă de noi înşine şi de ceilalţi vor fi respectate riguros de toţi oamenii cu bună-cuviinţă”.

Citeste si: VIDEO| În ce condiții vom putea părăsi localitatea după 15 mai

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Vasile Bănescu a reiterat că „Biserica Ortodoxă Română şi toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înţelegerea situaţiei create de epidemie şi, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparaţie”.

Conform Insp, accesul persoanelor în lăcaşurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauţiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV-2:

Accesul persoanelor în lăcaşul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană, iar personalul şi persoanele care intră vor purta mască, astfel încât acopere gura şi nasul, şi îşi

vor dezinfecta mâinile.

La intrarea în lăcaşul de cult se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: În plină pandemie, Laurette vrea să meargă în Londra. Cine este bărbatul pentru care ar încălca orice regulă? „Aștept să plec, să stau izolată trei zile și trei nopți cu...”

Totodată, sunt prevăzute precauţiuni speciale- se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanţă de cel putin 1 m, se va evita oferirea/primirea împărtăşaniei în condiţile în care nu se pot asigura linguriţe şi pahare de unică folosinţă;

Slujbele se vor oficia numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane şi nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si