Meteo. Cod galben în trei sferturi din țară. Vântul ajunge la 100 km/h
Trei sferturi din țară se vor afla marți dimineață sub Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, marți, în intervalul 9:00- 23:00, în Oltenia și Transilvania, precum şi în vestul şi centrul Munteniei (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în zona Municipiul Bucureşti) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h şi, izolat, peste 70 km/h.
Citeste si: Un nor de praf saharian vine peste România. Află ce spune Ministrul Mediului
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Vor fi amendaţi românii care nu poartă mască? Răspunsul dat de Ludovic Orban
Totodată, în acelaşi interval orar, în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei (judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65- 75 km/h, grindină şi averse ce pot avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice, potrivit Agerpres.
Potrivit declarației de la Ministerul Mediului, norul de praf saharian va ajunge în România în această seară.
Ministerul Mediului a transmis că în aceste condiții concentrația particulelor de praf care va ajunge deasupra țării noastre va fi redusă.
„Începând din seara zilei de luni, 11 mai, circulația aerului deasupra Europei va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, către sudul, centrul și estul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.
În aceste regiuni temporar va ploua, fiind favorizată și depunerea prafului, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă.”, a anunțat Ministerul Mediului.