"PSD a răspuns apelului cadrelor medicale aflate în prima linie a bătăliei cu pandemia şi, într-un timp extrem de scurt, am transpus în lege solicitările acestora de a le fi protejată familia de către statul român. Am promis şi am făcut!", afirmă Marcel Ciolacu, vineri, într-o postare pe Facebook.
Citeste si: Aproximativ 400.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3, aduse din Turcia cu o aeronavă militară
El susţine că, în schimb, guvernanţii nu şi-au respectat promisiunea, întrucât medicii nu au primit stimulentul promis.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
"Şi preşedintele Iohannis a promis cadrelor medicale un stimulent de 500 de euro. Guvernul PNL însă nu a respectat promisiunea, drept dovadă că nici acum, după 2 luni de zile, niciun medic nu a primit banii promişi cu atâta tam tam. Aceasta este diferenţa dintre ei şi PSD! Când promitem, facem! Ei doar promit, de făcut uită...", spune Ciolacu.
Citeste si: Un vaccin împotriva covid-19, abia peste doi ani, estimează directorul Novartis Vas Narasimhan
Citeste si: Focar de infecție la Mânăstirea Putna. Zeci de călugări transferați la Spitalul Județean Suceava Toate categoriile de personal sanitar în cazul cărora există riscul să se infecteze cu Covid-19, inclusiv asistenţii medicali comunitari şi personalul din reţeaua de medicină legală, vor primi un stimulent financiar de risc de 2.500 de lei brut pe lună, conform Ordonanţei aprobate în Guvernul României, a informat, în 2 mai, Ministerul Fondurilor Europene.