"Gândiţi-vă că am avut două weekenduri mari la rând, de vineri până luni seara. Şi am avut şi o aglomerare populaţională în diferite zone ale ţării. S-a trăit acea senzaţie de libertate, am avut o accentuare a transmiterii comunitare. Mă refer nu exponenţial, deocamdată, dar am avut o creştere iar acum noi ne pregătim de astăzi la a treia sesiune de relaxări şi atunci trebuie să ne gândim că în următoare perioadă va creşte, dar controlabil, numărul de cazuri.

De aceea ne trebuie şi stare de alertă. Sunt zile cum a fost ieri, duminică, în care au fost recoltări mai puţine, testări mai puţine, dar sper astăzi să avem o scădere a numărului de cazuri noi. Urmează să evaluăm tot ce înseamnă întreaga săptămână trecută şi să ne pregătim după al treilea val de relaxări pentru săptămâna care urmează", a afirmat Tătaru la Digi24.

Urmează noi restricţii

El a făcut un apel către populaţie să respecte regulile de precauţie, distanţarea socială.

"Toate cazurile se vor discuta particular, în funcţie de creşterea numărului de cazuri, vedem unde au crescut, vedem care sunt focarele, le izolăm şi restricţiile vor fi doar acolo. Deocamdată ne pregătim pentru a treia serie de relaxări şi fac în continuare apel către populaţie să păstrăm acea precauţie, să avem acea distanţare fizică.",

a recomandat ministrul Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, apel către populaţie
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, apel către populaţie

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți pantalonoase”- antena3.ro

Citeste si: Alegeri prezidențiale, turul 1. Rezultate parțiale: Georgescu pe primul loc, Lasconi urcă pe locul doi- wowbiz.ro

Citeste si: Coronavirus: Zece noi cartiere, plasate în carantină la Beijing

Citeste si: Creşteri record ale numărului de cazuri de coronavirus în unele state americane

Citeste si: Raed Arafat a spus în sfârșit adevărul: de ce nu este căsătorit ”Să nu mă mai aștepte”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si