"Ele sunt rodul gândirii unor oameni care nu au ieşit din birouri de foarte mult timp şi care nu mai ştiu cum arată viaţa reală. Incompetenţa actualului ministru al Educaţiei este doar bomboana de pe coliva învăţământului românesc. Este adevărat că nu este o temă uşoară, dar reducerea din pix a numărului de elevi într-o clasă la mai puţin de o treime faţă de ce este acum e clar că nu poate fi fezabilă.

De asemenea, reducerea orelor la 30 de minute cu pauze de 20 de minute între ele face pe orice părinte să-şi pună întrebarea dacă merită să-şi trimită copilul la şcoală", a scris Tăriceanu, duminică, pe Facebook.

Numărul de elevi dintr-o clasă

El arată că "în condiţiile reducerii drastice a numărului de elevi dintr-o clasă rezultă că jumătate dintre elevi vor fi la şcoală şi jumătate vor fi acasă, deci, teoretic, vor face şcoală online".

"Ştim cu toţii cum a fost şcoala online în acest an. Mai bine să nu vorbim despre ea. Dar mă întreb de unde are ministrul Educaţiei resurse să dubleze peste noapte numărul de profesori astfel încât unii să facă ore cu elevii prezenţi la ore şi alţii să facă ore online cu jumătatea cealaltă de elevi? Alte întrebări îmi vin în minte. Există suficient timp pentru a reface programele şcolare stufoase pentru un timp redus la jumătate? Este suficient timp pentru a pune pe picioare un sistem performant pentru şcoala online? Este timp pentru a reface din temelii modul

de a preda şi a pregăti cadrele didactice pentru acest nou mod de predare? Când este mai periculos pentru copiii noştri să se îmbolnăvească? În cele 30 de minute în care sunt la ore, supravegheaţi de către profesori, sau în cele 20 de minute când sunt în pauze sub o supraveghere relativă?", mai scrie Tăriceanu.

Citeste si: PSD a depus moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii: ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

În opinia sa, aceasta "este o temă prea importantă ca să fie tratată doar electoral, aşa cum tratează Orban toate problemele generate de coronavirus".

Călin Popescu-Tăriceanu, anunţ despre deschiderea şcolilor
Călin Popescu-Tăriceanu, anunţ despre deschiderea şcolilor

"Această temă trebuie dezbătută serios"

"Această temă trebuie dezbătută serios în societatea românească şi cred că merită o sesiune specială a Parlamentului. Aici este locul unde vocile părinţilor, elevilor, cadrelor didactice, autorităţilor locale şi ale guvernului central trebuie să se audă. Aici experţii din medicină şi învăţământ trebuie să-şi spună punctul de vedere. Aici trebuie să se evalueze riscurile diferitelor scenarii.

Citeste si: Au fost anunțate noi reguli. În ce condiții vor merge elevii la școală? Măsurile sunt drastice

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Nu prea cred că soluţiile pot să vină de la acest Guvern, mult prea concentrat pe soluţii electorale, dar am încredere că autorităţile locale împreună cu asociaţiile de părinţi şi elevi vor putea veni cu idei care să nu ducă la prăbuşirea sistemului educaţional românesc", mai spune liderul ALDE.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si