Covid-19: Mai mult de 30 de miliarde de dolari necesari pentru dezvoltarea de vaccinuri
Mai mult de 30 de miliarde de dolari vor fi necesari pentru a dezvolta teste, vaccinuri şi tratamente contra Covid-19, a indicat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu o zi înainte de o conferinţă a donatorilor, scrie AFP.
Iniţiativa internaţională, lansată la finalul lui aprilie de OMS şi de partenerii săi pentru a accelera dezvoltarea, producţia şi accesul echitabil al noilor diagnostice, terapii şi vaccinuri contra noului coronavirus va avea nevoie de "31,3 miliarde de dolari în următoarele 12 luni", a precizat agenţia ONU în comunicat.
Covid-19: Mai mult de 30 de miliarde de dolari necesari pentru dezvoltarea de vaccinuri
Fondurile trebuie să permită dezvoltarea şi distribuirea de 500 de milioane de teste şi 245 de milioane de tratamente în ţările cu venituri mici şi medii până la mijlocul anului viitor, şi 2 miliarde de doze de vaccinuri în lume, dintre care jumătate în ţările cu venituri mici şi medii, de acum şi până la finalul lui 2021.
Pandemia a provocat 487.274 de morţi în lume de când a anunţat China descoperirea bolii în decembrie 2019, potrivit unui bilanţ stabilit vineri de AFP din surse oficiale.
O conferinţă a donatorilor va avea loc sâmbătă, în acelaşi timp cu un mare concert virtual, în cursul căreia vedete ale muzicii- precum Shakira, Coldplay, Usher sau Justin Bieber- se vor mobiliza pentru a susţine strângerea de donaţii pentru