Ungaria a raportat joi dimineaţă 4.220 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (cu zece mai multe decât în ziua anterioară), dintre care 591 de cazuri mortale, relatează site-ul koronavirus.gov.hu, citat de MTI. Până în prezent 2.887 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 s-au vindecat în această ţară. În spitalele ungare se află 131 de pacienţi cu noul coronavirus, iar 2.123 de persoane sunt în carantină oficială la domiciliu.

Citeste si: Se strânge cercul în jurul României. O țară vecină se pregătește să ne limiteze accesul la graniță

Pericolul epidemiei nu a dispărut şi este în vigoare starea de pregătire medicală; în Ungaria este obligatorie purtarea măştii sanitare în magazine şi în transportul public, potrivit Agerpres. Cele mai multe cazuri de COVID-19 se înregistrează în Budapesta (1.988), urmată de judeţele Pesta (639), Fejer (379), Komarom-Esztergom (307) şi Zala (262), iar cele mai puţine în Tolna (câte 13). Ungaria, ţară o populaţie de aproximativ 9,78 milioane de locuitori, a efectuat până acum 289.602 de teste.

Bulgaria, doar 259 de decese până azi

În Bulgaria, ţară cu aproape 7 milioane de locuitori, s-au înregistrat 244 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, până joi dimineaţă (interval în care au fost efectuate 4.286 de teste Real Time PCR), ceea ce aduce numărul total de cazuri la 6.342.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Veste proastă pentru românii care vor să meargă în vacanță în Grecia

Un număr de 259 persoane au decedat, iar 498 de pacienţi sunt spitalizaţi, dintre care 29 în secţiile de terapie intensivă. Până în prezent, 3.166 de pacienţi ce contractaseră noul coronavirus s-au vindecat.

Situație gravă în Ucraina: 810 cazuri noi în ultimele 24 de ore

Ucraina, ce are o populaţie de 47,7 milioane locuitori, a raportat până joi la ora locală 10:00 (07:00 GMT) un număr de 51.224 de cazuri de COVID-19, dintre care 810 în ultimele 24 de ore, potrivit ministrului sănătăţii Maksim Stepanov. Cele mai multe noi cazuri s-au înregistrat în regiunea Lvov (119), oraşul Kiev (93) şi în regiunile Transcarpatia (89) şi Rivne (76).

În ultimele 24 de ore, 21 persoane au murit din cauza COVID-19 şi 665 pacienţi s-au vindecat în Ucraina. De la începutul pandemiei de COVID-19 numărul total al deceselor a ajuns la 1.327, iar cel al persoanelor vindecate este de 24.784.

Cum stau lucrurile în Republica Moldova

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a anunţat miercuri după-amiază încă 330 de cazuri de COVID-19, ceea ce aduce la 18.471 numărul total al cazurilor înregistrate până acum în această ţară, potrivit Radio Chişinău. În precedentele 24 de ore, în Republica Moldova (ţară cu o populaţie de aproximativ 4,04 milioane locuitori) s-au înregistrat 11 decese cauzate de noul coronavirus, numărul total al cazurilor fatale ajungând astfel la 614,

dintre care 33 în rândul personalului medical.

Citeste si: Coronavirus România, 9 iulie. Un nou RECORD NEGATIV

Serbia, risc de revenire la starea de urgență

Până miercuri la ora locală 15:00, în Serbia- ţară cu 8,74 milioane locuitori- numărul cazurilor confirmate a ajuns la 17.076, dintre care 357 în ultimele 24 de ore şi 341 mortale, indică datele publicate de site-ul covid19.rs.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

De marţi până miercuri după-amiaza, în Serbia s-au consemnat 11 decese cauzate de COVID-19. Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat 464.171 de persoane eligibile (aflate în zona de transmitere intensă a virusului şi cu prezenţa simptomelor de infectare a aparatului respirator), dintre care 8.567 în precedentele 24 de ore.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si