Cei 27 de lideri ai UE, întruniți de vineri la Bruxelles, nu au reușit să ajungă la un compromis după două zile de summit și au decis să intre în prelungiri. Șefii de stat și de guvern s-au reîntâlnit duminică la prânz, în speranţa de a depăşi blocajele privind uriaşul plan de relansare post-coronavirus aflat în discuţie. Șeful statului român, Klaus Iohannis, a declarat că ziua de astăzi este "decisivă" și că este posibil să se ajungă la un acord după o nouă seară, sau chiar noapte de discuții.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, a precizat Iohannis, se va reveni la un alt summit peste "câteva săptămâni".

Citeste si: Un fost ministru a murit în închisoare de COVID-19

"Pentru noi temele sunte aceleași. Avem nevoie de fondurile pentru coeziune, de fondurile pentru agricultură, dar și de fonduri substanțiale pentru revigorarea economică . Pentru România lucrurile s-au mișcat într-un mod rezonabil. România are încă o șansă, dar știm foarte bine că în astfel de negocieri la Bruxelles până nu s-a negociat tot nu s-a negociat nimic. Pot spune că sunt moderat optimist. Cred că azi e ziua decisivă, vedem dacă putem ajunge la un acord sau vom reveni pentru câteva săptămâni. Important e că toată lumea își dorește același lucru, ca fondurile să fie legate de cele de redresarea economică.

Continuăm cu a treia zi și, poate, a treia noapte de negocieri", a declarat Klaus Iohannis.

Negocierile au loc, duminică la Bruxelles, în formate mai mici, urmând ca spre seară să se intre într-o nouă sesiune plenară cu toți cei 27 de lideri UE.

Citeste si: Doliu în lumea scriitorilor. A lăsat în urma lui legende

Care este miza negocierilor

Negocierile din summit s-au împotmolit în special din cauza exigenţelor ridicate de ţările aşa-numite "frugale"- Olanda, Austria, Danemarca și Finlanda, spre marea nemulţumire a capitalelor din sudul continentului.  

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: S-a terminat distracția! Terasele vor fi închise pentru a stopa valul de infectări cu COVID-19

În rândul celor 27 de membri UE s-au format diferite tabere, care-şi apără propriile interese. Sarcina dificilă a Angelei Merkel va fi aceea de a destrăma această textură strânsă de interese. Aşa-numiţii “patru cumpătaţi” – Olanda, Suedia, Danemarca şi Austria – pun sub semnul întrebării rostul fondurilor de redresare. Potenţialii beneficiari ai acestor fonduri văd lucrurile, evident, altfel.

Citeste si: Summit UE: Angela Merkel, pesimistă la ultima rundă de negocieri

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, explică de ce ţara sa are nevoie de subvenţii, anume pentru că datoriile de stat ale Italiei nu au voie să mai crească, potrivit DW. “Piaţa internă europeană trebuie protejată“, a sublinat premierul de la Roma, arătând că toate ţările UE trebuie să iasă din criză. Fără o Italie redresată economic, vor întâmpina probleme şi ţări exportatoare precum Austria şi Germania, a mai explicat Conte.

Citeste si: Încă 767 de români bolnavi de Coronavirus. Numărul crește de la o oră la alta

“Prietenii coeziunii”, state precum Bulgaria, România, Polonia, Ungaria sau Republica Cehă, care beneficiază de fonduri substanţiale structurale şi pentru agricultură din bugetul european, vor să împiedice reduceri de fonduri în favoarea ţărilor sudice afectate extrem de criza coronavirus.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si