Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, sărbătorită împreună cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, un erou al credinței și al virtuții, este prilejul de a-i onora, cu recunoștință și prețuire, pe toți aviatorii care, de-a lungul istoriei noastre, și-au pus viața în slujba patriei, cu dăruire, patriotism și abnegație.

În această zi, rememorăm, totodată, și contribuția generațiilor de constructori de aeronave, oameni de știință care, prin creativitate, inteligență și pasiune, au dus aeronautica românească la nivelul țărilor cu tradiție și performanțe remarcabile în acest domeniu.

De asemenea, îi celebrăm și pe cei care lucrează în domeniul aviației civile, atât cea de transport, cât și cea utilitară și sportivă. Fiecare, în domeniul său, își aduce contribuția la dezvoltarea economiei țării noastre și la progresul sportului aviatic.

Citeste si: Liderii UE se ceartă pe banii europeni. Exasperare și negocieri în a patra zi de summit

În prezent, Forțele Aeriene ale României, cu o vechime de aproape 130 de ani, sunt compuse din structuri moderne, aflate în plin proces de consolidare a capacității operaționale, ca urmare a creșterii cheltuielilor pentru Apărare până la 2% din PIB și a introducerii în dotare a noi tipuri de aeronave și tehnică, mult mai performante.

Forțele Aeriene Române desfășoară misiuni esențiale, de apărare a integrității spațiului aerian național și a celui NATO din zona de responsabilitate.

Această categorie modernă de forțe ale armatei are un rol important în consolidarea posturii de apărare a României, îndeplinind misiuni complexe pentru apărarea spațiului aerian al țării noastre, efectuarea misiunilor de transport aerian, precum și cooperarea cu state aliate în cadrul misiunilor de pace și de reconstrucție post conflict.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis, declarații de la Bruxelles, despre relansarea economiei: „Este ziua decisivă să ne dăm seama dacă putem ajunge la un acord în această sesiune”

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

În actualul context generat de pandemia de COVID-19, parte din aceste structuri au executat misiuni importante, în prima linie, alături de alte forțe și mijloace specializate.

Citeste si: Klaus Iohannis, în focul negocierilor pe banii UE: "Sunt moderat optimist. România are încă o șansă" (VIDEO)

Salut participarea la executarea misiunilor de transport aerian al persoanelor suspecte sau infectate cu noul coronavirus și al personalului medical, a misiunilor de repatriere a cetățenilor români din zone afectate de pandemie, precum și a misiunilor de transport de materiale sanitare, tehnică și aparatură medicală, atât de necesare pentru protecția populației.

Dragi aviatori și membri ai Forțelor Aeriene,

Vă felicit pentru performanțele și realizările profesionale. Ați transformat zborul și apărarea spațiului aerian al României într-o adevărată profesiune de credință.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Vă urez ca spiritul de sacrificiu, patriotismul și dorința de autodepășire care vă caracterizează să vă ghideze și în viitor în îndeplinirea misiunilor dumneavoastră.

Vă doresc multă sănătate, succes și cer senin!

La mulți ani aviatorilor noștri!

La mulți ani forțelor noastre aeriene!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si