Anunţ pentru românii care vor să călătorească în Belgia după date de 1 august
De la 1 august, toate persoanele care intră în Belgia, în scop turistic, vor fi obligate să completeze un formular online.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, începând cu 1 august, toate persoanele care vor să intre în Belgia, în scop turistic, vor fi obligate să completeze anterior un formular online. Sunt exceptate de la această măsură persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală şi care rămân în Belgia maximum 48 de ore, inclusiv în scopul tranzitului. Excepţie de la regulă fac şi persoanele a căror călătorie în afara Belgiei nu depăşeşte 48 de ore.
„În continuarea informaţiilor referitoare la condiţiile de intrare pe teritoriului Regatului Belgiei, MAE precizează că autorităţile belgiene au revizuit condiţiile pentru cetăţenii care intră în Regatul Belgiei în scop turistic (călătorie neesenţială). Astfel, începând cu data de 1 august a.c., toate persoanele care intră în Regatul Belgiei în scop turistic vor fi obligate să completeze anterior intrării pe teritoriul Belgiei formularul online, Passenger Locator Form, care poate fi accesat la https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form”, au transmis reprezentanţii MAE.
Citeste si: Noi măsuri de restricții în Grecia. Atenționare pentru românii care pleacă în vacanță
- persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală şi care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului);
- persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depăşeşte 48 de ore.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Încă un stat din Europa înterzice accesul românilor. Este valabilă de pe 1 august
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că românii „pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 şi 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă”.
De asemenea, românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0032(0)2 344 0854.